v i s u l elefantului

.

2012-01-13T08:17:00.000-08:00

ea ne spunea opoveste lungă,

eram fascinaţi de rochiaei albă ce înlocuia lumina,

ne ţinea tot timpulmâinile la ochi,

iar noi ne imaginamcâteva arte

fabulatorii,

amnezice,

atotcuprinzătoare,

unele înţepătoareşi inexistente,

pe care le-am numitMo arte

2011-12-30T09:22:00.000-08:00

dacă e vorba de o dezînchipuire, atunci e depe-acum întuneric sub pleoapele păpuşarilor aducători de viaţă.
dar dacă se poate spune roşu-n faţă de ce şi cât şimai ales de ce nu acestei realitatăţi interioare, înseamnă că am câştigat olume peste fiecare clipire (sau poate o suprapunere decalată atât cât sărespirăm între niciaici şi nicialtundeva).
eu am văzut o păpuşă guristă, iar de-atunci amfabricat mii de imagini în condiţia mea de omuneoriapropiatmiealteoristrăin şi chematdintr-o sete, o inventivitate, o des-centrare şi dintr-o ciudată rătăcire înjurul meu.
am auzit o tobă africană şi-am sărit ca arsă, fiindcăera vocea pentru care nu-ţi trebuie ureche, ci doar o încruntare copilăroasă între atrăi şi a simţi. şi de-aici totul s-a întors cu 22 de ani sau, cine poate şti,tot cu atâţia ani s-a dus într-un viitor spiralat şi jucăuş, unde te poţi transforma în dublura unei păpuşi sau chiar în perechea ei.

2011-12-14T11:12:00.000-08:00

venise timpul perfecţiunii
vântul fuma firişoare de păpădii
eu mergeam pe graniţa spiralată
printre rămăşiţele oamenilor de zăpadă
de altă naţionalitate
căutam gazela perfectă
ale cărei intestine aveau să fie corzile unui contrabas

de aici înainte totul a fost potrivnic
a trebuit să pun în ghips picioruşul care fixează
lucrurile în nisipul mişcător
până şi notele se loveau de pragul partiturii
şi leşinau înainte de orice cântec
un sunet mai firav a oscilat între două secunde*
până a intrat în comă*
ceea ce a prefăcut muzica într-un creier invelit în licurici
prea repede stingându-se în pumnul dezarticulat al unui uriaş debil
au venit specialiştii focului şi ai apei
s-au certat îndelung pentru cauza nedreptăţii
primii spuneau că pompele lor sunt psihopompe
cei din urmă vorbeau despre ploaie
ca despre transpiraţia soarelui
într-un final m-am culcat pe urechea interioară
de la presatul fără milă al somnului
n-am mai auzit nimic
nici chiar strigătul uraganului expectorându-şi plămânii
pe lângă mine a trecut o gazelă
s-a întors aruncându-mi o coadă înfoiată de ochi
şi mi-a cântat ceva într-o limbă îngerească
la început din cauza surzeniei am crezut că animalul e mut
apoi prin nişte conducte ce leagă astrele
de corpurile pământeşti căzătoare
a ajuns la mine întâmplarea melodioasă
spălată pe margini cu ceai de sunătoare
şi tăvălită prin vocale crocante
ce mi se spărgeau între dinţii de lapte praf
şi cum nu exista vreun supravieţuitor al acestei prelungiri
neomeneşti
am murit mi-am spus
dar pentru că n-am auzit din prima
am murit doar pe jumătate
am murit pe muţeşte
am murit leneveşte
hoţeşte
nelumeşte
şi aşa au rămas toate acestea de atunci
neînţelese
splendidegroteşti
de-o palmă
de-un şchiop
de-un zâmbet prevestitor
potrivit peste lucrurile triste

Workshop de chitară cu mine, cu Andrei şi Silvan

2011-12-04T13:08:00.000-08:00

         Acustic Live Music Camp organizează workshopul de chitară cu tema „Fă-ţichitara să vorbească!”. Perioada în care se va desfăşura este16-19 februarie 2012, la Pensiunea Râmeţ, judeţul Alba.
        Timp de patru zile, Silvan Stâncel, Andrei Roşulescu şi cu mine vom susţinecursuri de flamenco, folk, chitară electrică şi clasică şi, mai presus detoate, de oratorie muzicală – de la formulări convenţionale transpuse în câtevanote până la discursuri complexe ce iau forma unor partituri de jazz şi dehazz.
        Marile subiecte ale acestui workshop sunt: alfabetul sonor pentru cei mici,gramatica şi coerenţa unei melodii, tăcerea în muzică, vocea interioară şicreativitatea.

În cadrul evenimentului va avea loc şi un concurs al cărui premiu este unloc gratuit în Tabăra de Chitară de la Râmeţ (iulie 2012).

De asemenea, Vio tubeamp, prin persoanadomnului Viorel Fârtat, devine sponsor oficial, oferind un amplificator culămpi, hand made, pentru chitară electrică.
Atelierelese adresează tuturor doritorilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 101 ani.

Pentru detalii: www.tabarachitara.ro

2011-12-03T03:02:00.000-08:00

iată şi chitara povestitoare

chitara povestitoare şi Ţinutul Celălalt

2011-11-28T05:16:00.000-08:00

în seara asta mă duc la atelierul „Fă-ţi chitara să vorbească”. îmiamintesc cu o vagă uitare povestea părului piticesc din care Andrei şi-afăcut corzi. era într-o după-amiază, la 300 de paşi de uriaş distanţă de la existenţaultimei chitare din lemn cu gura dulce, vorbitoare, când un pitic ce s-aprezentat zeul întunericului cu părulvâlvoi i-a apărut în vis. Andrei a crezut că e o umbră încântătoare şiafrodisiacă ori o îmbietoare briză halucinantă precum o oglindă în care-ţi vezimărimea măruntaielor şi aspectul lor distorsionat, neînfricoşător şilabirintic. aşa încât nu i-a dat importanţă zeităţii domestice. însă dimineaţa s-a trezit cu piticul chiar în faţa lui, lipitde piele ca o frunză care-ţi acoperă ochii în bătaia vântului. devenise deodatăşi realitatea alunecoasă, nu numai visul îndoielnic – îndoielnic până înclipa aceea, fiindcă avea, în urma explicaţiilor piticeşti, să se afleadevărata identitate a cusăturii dintre vis şi trezie, ceea ce, să spun drept,m-a înspăimântat până şi pe mine, iar eu eram recunoscută drept învelitoareadură a lucrurilor rămase toată viaţa abiamijite.e vorba de nenorocirea care i s-a întâmplat unui zeu pătruns de muzică; dincauză că nu avea niciun instrument la îndemână, s-a apucat să cânte la propriilemaţe ce scoteau sunete armonioase, mai întâi ca un nechezat de inorog ce vreasă imite o pasăre, apoi ca o melodie electrică şi stufoasă. mâna îi intraseastfel prin abdomen, nemaiputând s-o scoată vreodată, fiindcă ar fi rămas încorpul lui nematerial o gaură cu margini dantelate, trădându-ioriginea umană îndepărtată. aşa că zeul învâlvoiat cânta zi şi noapte, iar cânddeschidea gura se-auzea şi mai tare ecoul petrecerii zornăitoare lăuntrice.asta până când intestinele făcute din filtre de aer şi matlasate cu miez denori s-au rupt unul câte unul; atunci a început să-i smulgă firele de părzeului pitic al întunericului, deoarece corzile nevăzute aveau o întindere maimare decât lumina pe care-o iscodeşti întru aflarea cotloanele micilor comorilumeşti. cum muzica e liniştită ca o încremenire de hipopotam sau e năucitoare precum o sete de nestăvilit a fântânii ce nu ştie cum să se adape din propria apă, au început să crape şi tavanul, şi pereţii cerului; seîntrezărea chelia piticului cu ochiul liber interior, şi tocmai de aceeachinuitul împricinat, când mai rămăsese cu şase fire de păr, s-a lăsat săalunece pe ombilicul heruvimului celui mai înalt şi a ajuns, întâmplător, învisul lui Andrei. aşa s-a procopsit chitara povestitoare din seara asta cu firelede păr zeificate în locul corzilor.
(despre crăpăturile din cer n-am mai aflat decât că ele pot fi acoperite cusubstanţa lipicioasă a visului, dar asta fără să ne dăm seama şi, fireşte, s-ospun pe-a stângă, fără să le dăm crezare)

iar mâine seară, pentru a fi în ton şi-n semiton cu evenimentul halucinant-muzical-povestitoriu,o să fac o călătorie în Ţinutul Celălalt. sper să mă întorc cu bine!

animalul fără nume

2011-11-27T06:13:00.000-08:00

amândoi printunelul ca un braţ întins peste o baltă de sânge

frica te facemăcelar, frica mă face un copil cu gura plină de flori albe

dacă m-ai atinge

pe carnea crudă dinclavicula ce pompează vise

acolo se naşteanimalul fără nume, cu dinţii înfigându-se între tine şi Dumnezeu

dragostea meavăduvă şi asexuată

pielea ţi sestrânge ca un fagure de viespi

cu limba ta asprăîmi netezeşti pieptul

până ce inimadevine o boală infecţioasă

2011-11-21T07:46:00.000-08:00

Andrei Rosulescu-Fa-ti chitara sa vorbeasca partea 2 by iarina copuzara

2011-11-07T06:43:00.000-08:00

abia aştept să mă întâlnesc cu fiul cioplitorului Erobra http://2.bp.blogspot.com/-WsFJfWAwlIQ/Ti6V1pv-HSI/AAAAAAAABeI/spEI007LOAo/s1600/SN850819.JPG

asta şi pentru că-mi aduce aminte de Goguţă (pe care l-am mânuit într-opiesă de teatru de păpuşi). atât de mult mi-a plăcut prietenul meu lemnos cuprivire zglobie şi codiţe încâlcite, încât într-o zi, la finalul repetiţiilor,m-am ascuns în dulapul-cameră unde locuia şi am rămas acolo până noaptea, cândm-a găsit un muzicant ce venise să-şi lase acordeonul.

oricum, în acest răstimp am povestit multe (eu şi Goguţă), iar de atunciînainte s-a strecurat mereu (cu o strecurătoare pentru macaroanele cu zăpadă) câte o replică nouă la spectacole.

dar asta nu era în scenariu! spunea mirată profesoara cu păr piticesc şi mâini umblătoare, animând umbre şilumini în viscerele marionetelor.

ba da, ba da! Goguţă a spus-o!

o lungă perioadă a vorbit prin mine, mi-a făcut anumite dezvăluirifantastice pe care le folosesc cu poftă şi fără măsură în scris – cândimaginaţia e înlocuită cu închipuirea; ce mai, a fost cel mai bun prietennon-imaginar dintr-o multitudine de potenţialităţi şi inexistenţe.

nu ştiu dacă se observă ceva dintr-o emoţie care-mi trage deseori ochii înjos (şi nu, nici n-aş vrea, fireşte, nu, ferească sfântul jucăriilor urgisite, sămă dau de gol, adică să-mi iau golul şi să-l rostogolesc în locuinţa dininterior ca pe-o minge de zăpadă învelită-n cârpe de păpuşi, fiindcă zău, nuştiu ce-ar mai rămâne din mine)

2011-11-03T06:40:00.000-07:00

am rămas uimită de ce ne-a transmit Elefantul, mai ales că pe la jumătateatextului numeşte visătorii cărora le vorbeşte, printre care nişte prieteni bunidin ţinuturi de mână îndepărtate:

Mesajul elefantului by iarina copuzara

2011-10-15T14:54:00.000-07:00

dacă ştii cum,poţi spune o poveste la chitară, îţi poţi alege un subiect şi-l poţi dezvoltala fel ca în vorbirea curentă. de multe ori Andrei renunţă la cuvinte şi-mi răspundeprintr-o interpretare a câtorva note. astfel observ încruntarea, respiraţia, pauzade gândire, zâmbetul, acordul sau dezaprobarea din felul în care mi se adresează chitaristic. întortocherea asta, aşa cum sunt sigură că pare, este,de fapt, o îmbietoare ofertă de dialog.

procesorul l-aajutat să găsească un ton pentru reproşuri, un altul pentru limba elefanţilorşi mai multe pentru reverie şi chitaromanţie - fiindcă se poate întâmpla ca substraturi şi polifonii să se afle o profeţie, un spaţiu interior făcut ghem dupăcare aleargă o pisică invizibilă ghiduşară sau (im)pur şi simplu o întoarcerepe dos – însă tăinuite, pentru a le feri de iscoditorii care caută numai ocertitudine, un aici şi un acum).

nu demult aminventat împreună un alfabet muzical, folosit în special de omul-delfin, dar n-osă spun nimic despre el, cel puţin până va apărea albumul Onirojazz, acolo undese află detaliat cu litere şi vorbire.

2011-10-14T15:51:00.000-07:00

2011-10-07T13:45:00.000-07:00

2011-09-28T11:25:00.000-07:00

2011-09-09T12:20:00.000-07:00

oraşulerapopulatdoardeoamenicaresuflauînpăpădii,euzburamîntr-o nacelălipităcumieredemargineanevăzutăalucrurilor,eistrigausăvin

maiconvingător,darurletulloreradefaptsfoaracaremăînălţaatâdesus,

căunliftdintr-uncopacsubţirecoboralanesfârşit,repede-repede,mai

repededecâtdubluralui(fiindcăexistaudubluripentruorice,maiales

pentruceeaceepepunctuldeafivizibil),numaiavealocdeasuprameanicimăcararipauneiegrete,eueramplinăderegrete,măfascinaucelmai multîntâmplărileprecumninsorileartificialecupiperalbdinfilmelecu

furnici,iarastaeradevastator;înlocsămăpreocupe

frumuseţeacaresevededacăteîntorcipetoatepărţilepeosuprafaţădezahărtos,

eramcugândullaunsăculeţdedantelăundeintraumâinile-celei-nevăzute.amaterizatmaiapoiîntr-unlancuformedinsăpun,pentruce? amîntrebat,pentrusfori,mi-aurăspunsmuncitoriicucojideouînlocde

glugi,ei,asta~ibună,m~amîntristatşiamstrănutatopulberedealbuş,eiautuşitunprafdelămâie,cutoateasteaîmierarău,eisuflau,suflau,

fiindcăaltfelnu~şimaiprimeaulasfârşitulzileipâinea(alecăreicolţuri

fuseserămâncatedeofamilienumeroasădecompozite).amobservat

cummisedilatapielea,miseumflaumănuşile,burta,plicurile

nedesfăcutedinbuzunar,devenisemunbalon,cinevoiasăscapedeel

însuşiseagăţademine,amurcatmult,pânăcândm~amlovitcucapulde

ultimulliftcemă~mpingeaspretrecut,euopuneamorezistenţăarsătot

maiademenitoare,sefăcusecald,nuvoiamdecâtsăîntindmâinileşisă

cad,şiatuncioameniiagăţaţiauînceputsălucrezecutoatecăeraziualor

liberă;amtrecutprinlift,prinplatformeleondulateşitari,eramcaun

trenuleţcareînsfârşitajunseseacasă,încameraunuicopilsomnoros,

deodatădraperiiles~aumişcat,amridicatpuţinlocomotivaşiamprivit

împăcatăcănimicnuseoprise,totulmergeadinceîncemaisus,

încolonăridejumătăţi,uneleleneşe

2011-09-07T07:05:00.000-07:00

oamenii din zahăr ars îmi mergeau pe braţe, spuneau cevadespre topire şi nechezatul fierbinte al calului uriaş, nu-i luam în serios,fiindcă se apropia noaptea îngheţului, ştiam asta din presimţirea rarefierii, din vocea răguşită a copacului din faţa ferestrei, însă nici ei nu mă luauîn seamă, mă credeau nebună, adică de unde şi până unde avea absenţa mea cevamai viu, astfel încât să-mi poată vorbi pe limba viului, şi aproape că au vrutsă-nceapă un inter-viu în legătură cu tărăşenia precum un deget lung plin cuinele, semănând la rândul lui cu un gât de şaman, eu n-am rostit nimic, nicimăcar prima literă din incantaţie, deşi aş fi putut să-i aduc pe toţi la cerculînţelegător; unul mai vorbăreţ repeta o glumă, o pară către o alta faţă de care greşise: „mea pulpa”, iar eum-am înfuriat, deoarece avem lucruri serioase de făcut, cum ar fi tăiatulaerului dintre doi porumbei îndrăgostiţi, pentru o negreşită apropiere,devenisem nervoasă şi din cauza unei pilituri de lumină care ne ameninţapielea, şi cum mergeam noi spre ceva indefinit de care auzisem printr-o intuiţieasurzitoare, primul om a cedat, mie mi-a pleznit scăriţa din urechea dreaptă,au mai căzut câţiva şi aşa s-a distrus totul, până la ultimul cub, până la penultimamea bătaie de ceas din buzunarul de la piept; acolo s-a întâmplat ceva ciudat, ca un struţcare nu mai scoate capul din nisip şi pe care-l bănuieşti de o descoperiremiraculoasă, acolo, cum spuneam, am simţit cum cineva cu mănuşi groase îmimodela inima şi-i dădea o formă de gură hulpavă, am înţeles atunci că eu eram devină pentru moartea oamenilor de zahăr, că din ce în ce mai mult o să mi sefacă foame şi-mi era teamă pentru că nu ştiam dacă de ceva din afară sau chiarde mine.

2011-08-30T05:49:00.000-07:00

naufragiu

2011-08-23T13:32:00.000-07:00

mi-am aşezat ceasul golurile oul căzut din aer al uneipăsări somnoroase

te-am aşteptat

am înghiţit în sec amintirea care se forma cu fiecare prezentcontinuu

i-am dat de înţeles piciorului de nisp că nu vom porni preacurând înapoi

te-am aşteptat

am împletit codiţe din fire de zăpadă

i-am arătat ochiului întredeschis o fisură în interior

te-am aşteptat

a venit Uriaşul mi-a oferit un somnifer

l-am cioplit şi-am adormit acolo ca-n plămânul unui fachir

te-am aşteptat

ai venit tu mi-ai spus c-ai ajuns prea târziu

“e vorba despre călătoria mea făcând un cerc precum o panăde corb în jurul unui naufragiat”

prea adânc era somnul n-am auzit niciun cuvânt

te-am aşteptat

2011-08-12T06:37:00.000-07:00

Tabăra de chitară, ediţia a IV-a

2011-07-26T03:40:00.000-07:00

având marele noroc să nu fie construit de cioplitorul necioplit, ci de însuşi Erobra, zeul arborelui de cafea cu lapte, muzicianul african a făcut o demonstraţie vocală şi una instrumentală – aceasta din urmă, la un cahon din mahon

apoi ne-am ascuns tarele în chitare şi a rămas doar o muzichie fistichie

toată tabăra am pândit leagănul pe care pusese stăpânire Maya, iar când n-am mai avut de ales, mi-am trimis sol-ul de pace de pe portativul cu portavoce

mai târziu mi-am dat seama că-mi trebuie mai mulţi aliaţi canini, destul de incisivi, şi-am pornit în căutarea lor prin sat

la spectacolul final, participanţii ne-au cântat compoziţiile proprii

au fost şi premii oferite de Hora Reghin

blajinul Cristi din Blaj a câştigat o chitară de la Guitar Shop şi mulţi prieteni

iar eu şi Andrei am dat „partitura de hazz”

am mai privit o dată împrejurimile

şi m-am întristat că s-a terminat atât de repede

Erobra by iarina copuzara

2011-07-11T05:33:00.000-07:00

acesta este amplificatorul (construit de mine şi de Andrei) pe care-l vom oferi celui mai bun chitarist (mai avem cadouri pentru ceilalţi participanţi: 9 chitare cu care ne-a sponzorizat Hora Reghin şi surpriza făcută de Guitar Shop unui copil defavorizat, aceea de a-l trimite gratis în tabără):

şi cum suntem total împotriva ordinelor, o săptămână o s-alegem să facem:

haz de ucaz by iarina copuzara

respiraţie

2011-07-09T12:09:00.000-07:00

veneau ploile ca nişte cearşafuri înnodate

pe care urcam în timp ce ni se topea şira spinării

erai aparatul meu de făcut vată de zahăr

cocoşatul cu degete dulci

atunci nu cunoşteam ospiciul dintre vene

de-abia intrasem în văgăuna iubirii ca-ntr-o gură fără dinţi

erai piatra frecată de os

cititorul codurilor de bare din suflet

pielea mea îi zgâria ochiul

îngerul se-ntindea ca o sârmă pentru hainele nepurtate

aproape de prăpastie

erai un cârcel în talpă. deşi nu mai aveam cum să fim împreună, era bine, fiindcă în sfârşit nu ne mai pândea moartea precum o respiraţie înainte de sărut

2011-07-02T03:09:00.000-07:00

2011-06-20T13:08:00.000-07:00

cam aşa a fost ziua de azi, cu câteva ciori albastre de dimineaţă, o bilă rostogolită mai apoi până aproape de mare, un telefon subacvatic în care cineva-mi spunea despre ospiciul literelor şi vântul tăios dintre lacrimi, un ceas portocaliu ce umple aerul ca şi cum ar scuipa sâmburi de caise, o moarte ce face un ocol larg nopţii, precum o rochie de balerină.

Azi by iarina copuzara

2011-06-15T12:45:00.000-07:00

printre oile purtând clopoţei cu roşu în gât

se afla una perfectă

toate ar fi vrut să-i ia locul şi-mi vorbeau de asemănarea

dintre haina descusută la mâneci

şi blana ei cu o strălucire incredibilă dar ascunsă

eu nici măcar n-aş recunoaşte perfecţiunea, la ce bun,

le spuneam enervându-le că nu sunt în stare să deosebesc lacrimile dulci de cele sărate

cunoaşterea îmi punea în palme orizontul făcut rulou

mă ademenea cu nopţi din ciocolată albă

îmi ghicea în ibric veselia unei sărbători

la care voi participa în rochiţa cu voaluri de candel

dar nu, am strigat, n-aş şti că e ea nici dacă

în afară de roşu n-ar mai exista altă culoare

atunci mi-au arătat un spaţiu nelocuit

în care nimeni nu îndrăznea să pătrundă şi-au oftat deodată

trebuia să-mi imaginez pe cineva aşezat acolo

în clipa următoare mi-a apărut în minte oaia perfectă

care, într-o limbă a visului, mi-a vorbit despre

importanţa inexistenţei, a golului de aer, dar mai a ales a nelocuirii

2011-06-05T07:01:00.000-07:00

amândouă se află în Muzeul Vivaldi din Veneţia şi se spune (dar asta numai în urechile mele) că noaptea cântă singure dacă sunt luminate de lanterna stafiei muzicianului rămas în delir din cauza lirei.

aceasta mi-a căzut cu hodoronc-tronc, învecinându-se cu chitara, astfel fiind un fel de clavecinochitară. lutierul ei a fost de fapt un grădinar ce îngrijea 700 de trandafiri. într-un somn luminat strident, a visat că din unul din ei se auzea un cântec (altul în fiecare noapte) ce-i prevestea viitorul anterior. trezit de un sunet spinos-cristalin, omul s-a dus în grădină, unde toate florile vorbeau pe limba muzichiei, care mai de care vestitoare de întâmplări - unele aşezate pe galantare cu jucării, altele învechite în ciocul bufniţei împăiate. grădinarul a tăiat picioruşele, obrajii, măruntaiele trandafirilor ce nu-i spuneau lucrurile dorite de el, mai rămânând doar o floare cu tulpina din fir de mătase şi petalele din limbi de ceas; melodia ei, socotită în chip grăbit ludică şi profeţitoare de bucurii, l-a hipnotizat pe ascultător şi l-a pedepsit punându-l să construiască, din trandafirii pe care-i tăiase, un instrument – acesta din urmă avea să cânte numai când era strunit

de mâini neatinse vreodată de cuţit.

e preferata mea, alintata mandolină papilonidă (fireşte, originile şi denumirile sunt ireale, fiindcă cele adevărate erau însoţite de poveşti ascunse, la care n-am avut acces). lutierul ei – lesne de ghicit – e omul-omidă, cel căruia i s-a arătat tot în vis împlinirea dorinţei lui de zbor, după ce a construit avionul fără reacţie, elicopterul pilotat de ivan turbină, racheta sol-la, aeroplanul înclinat care-avea înclin şi-n mânecă cu zburatul. aşa că, în dimineaţa următoare indicaţiilor onirice, omul-omidă s-a sculptat pe sine în formă de mandolină, mai apoi transformându-se puţin câte puţin şi crescându-i aripi de fiecare dată când cineva reuşea să-l cânte melodios.

2011-05-22T10:36:00.000-07:00

cele mai triste lucruri le-am auzit în urechea ei interioară: cum Ansera şi-a pierdut zborul fiindcă a-nceput să ia lecţii de ghicit în globul ocular al şoriceilor şi, tot urmărindu-i, s-a transformat într-un globe-trotter, iar îngerul ei păzitor a trebuit să se deprindă cu balonul cu aer cald pentru a coborî până la ea. cum l-a confundat pe Nils cu Nilul şi a devenit prizonieră în submarinul de caramel; şi cum de atunci încearcă zadarnic să scape de acolo, pentru că numai aparatul de făcut nori din zahăr o mai poate ajuta - obiect foarte rar în lumea aceasta a necopiilor.

dar eu ştiam unde se află o asemenea maşinărie, aşa că i-am pregătit Anserei o surpriză:

2011-05-15T15:37:00.000-07:00

am crezut că mi se pare când mi-a făcut cu ochiul şi mi-a şi vorbit pe limba gâscanică. apoi am crezut iar că mi se pare când m-a atins cu coada de marsuin, salutându-mă într-o delfinească stâlcită. lumea s-a adunat la gard să mă vadă cum ţin piept monstrului, aşa cum numeau această fiinţă vrăjitorească, pe numele ei adevărat (aflat de îndată ce i-am căpătat încrederea, trecând testulul LBD, în urma căruia mi-a găsit cele trei pleoape de lebădă deschise în timpul somnului) Gâscoditul.

pentru a-şi rosti taina corpului adus din vis aici, în mijlocul oraşului fagotic, a trebuit să-nvăţ un nou alfabet ce-ncepe cu Anser, Branta, Coscoroba şi se termină-n coadă de peşte.

circul

2011-05-05T16:49:00.000-07:00

soarele era un creier de caramel

aşteptam circul prevestit de un mosor cu umbrele

prietenilor întotdeauna veseli

strigam să vină mai repede elefanţii

şi oamenii invizibili pe trotinete

însă tocmai atunci am simţit în inimă

o pivniţă străbătută de paşii unei balerine accidentate

am început să-mi înlocuiesc amintirile cu nişte acadele

vândute copiilor ce stăteau la rând

unul dintre ei purta puloverul meu deşirat la mâneci

şira spinării o avea despicată precum cotorul unei cărţi

cum toate lucrurile frumoase întârziau să se-ntâmple

am făcut rost de câteva bilete false şi-am coborât grăbiţi în noi

2011-05-02T11:44:00.000-07:00

cam aşa mă simt azi, de parcă aş locui în căsuţa privighetorii care a-ncetat să călătorească

fireşte, cu privighetorul ei prădalnic la uşă

sărutul

2011-04-29T12:20:00.000-07:00

din aparat au ieşit insecte cu burţi gelatinoase

tocmai visam că sunt un craniu de pisică

aveam memoria cât ferestruica din pod

~îmi repetam că iubirea

nu trebuie să aibă sprâncenele smulse la fel ca aşteptarea~

mă atingeau lacrimile unui mort când insectele

au început să-mi urce pe degete

speriată mă întorceam de parcă cineva m-ar fi bătut pe spate

~era un sărut pe care tâmplarii încercau să-l fixeze în cuie~

din mijlocul lui priveam cu regret lumea

despre cum mi-am pierdut sora de cruce şi cum am găsit credinţa

2011-04-27T08:46:00.000-07:00

încă nu descoperisem nimic din ceea ce urma să fie vina unei plăceri cu clopoţei de zahăr otrăvit; ne făcuserăm surori de cruce, câteva picături de sânge le păstraserăm într-un pahar din care străbunicul obişnuia să bea lichior de afine; în acelaşi timp cu tăieturile noastre săţioase i-am crestat păpuşii mele chele şi chioare pielea ca cea a unei caracatiţe acoperite de un strat de mâl; chiar dacă n-a curs nimic, nici măcar o apă dulce de trandafir, am considerat-o pe noua noastră prietenă al treilea balon de săpun aruncat de la distanţă într-un lan cu maci. eram două fetiţe care ne mângâiam părul una alteia, de parc-am fi fost foarfecele unui frizer de călugări, două animale fără coadă, cu auzul precum urechea unui pui de elefant; mai aveam mănuşi cu unghii lungi, care oricând ar fi putut zgâria coaja unui copac dacă acesta ar fi fost leagănul ghilotinei mature şi cocoşate. când ne-am urcat pe acoperişul bisericii, niciuna dintre noi nu s-a gândit la clopotul încovoiat, ce părea că poartă pantaloni bufanţi, lăsându-ne în urma zgomotului său nesfinte şi cu dinţi mici de rozătoare; cum spuneam, niciuneia nu i-a trecut prin cap să tragă de sfoară şi să se agaţe de ea ca o balerină de o cortină sfâşiată, ci doar să arunce o piatră în metalul semănând, în razele soarelui, cu o blană de vulpe; numaidecât sunetul acela ne-a aruncat pe amândouă într-o groapă plină cu şoareci albi; cum aveau un miros de hipoclorit vărsat pe o bluză ce încă păstra parfumul de zmeură, ne-am acoperit nasul, iar ochii i-am ţinut aproape închişi cam cât privirea unei veveriţe deranjată de lumina lunii; şi când şoarecii, nemaiavând rostul de-a ne strânge carnea în jurul oaselor şi de-a ne da senzaţia cojilor de nucă ce încleştează limba, s-au transformat în nişte fulare pufoase aşezându-ni-se singure în jurul gâtului; prietena mea s-a speriat şi, încercând să scoată acel cuvânt tămăduitor de sine, de fapt mai mult un scârţâit de uşă bisericească, a început să se bâlbâie şi să se mărească puţin câte puţin până la maturitate, ba mai mult, până la braţul infinit al călăuzei; atunci m-am simţit cu adevărat nesfinţită şi am ştiut imediat ce rugăciune trebuie să spun, una cu pete de dalmaţian şi furtun de pompier, cea care m-a izbăvit de mâinile subţiri asmuţite spre mine, şi mai ales de blănurile călduroase lepădate de unii sfinţi pelerini prin deşert.

2011-04-13T07:34:00.000-07:00

azi am ars multe lucruri. mai întâi m-am pus pe jar gândindu-mă că trebuie să renuţ la Atunci, iar când n-am mai suportat arderea ce devenise aproape rece am spus „da” unui început cu plante agăţătoare pe ziduri de mătase şi cu aripi de pui în nacela în care duc părţi din mine gâştelor sălbatice.

nostalgia - visul din 11 aprilie

2011-04-12T00:03:00.000-07:00

O să vină moartea ca o perdea luminoasă

la colivia unui corb

şi vom sări amândoi peste fulgii de bumbac din acel vis

o să vină moartea cu buze subţiri de pisică

şi păpuşile mele cu ochii încrucişaţi

mă vor privi cum singură îmi leg degetul mic de umbră

mai tare oasele trosnesc

de parcă un măcinător de cafea

e ascuns în ele şi-n inimă

creierul e dulce - un tort cu glazură de caramel

pe care s-au urcat milioane de furnici.

Poate într-un ungher, acolo,

are şi ea o nostalgie nemărturisită

din frică sau din iubire, nu ştiu,

pieptul va crăpa

precum coaja unei seminţe de floarea-soarelui.

visul din 9 aprilie

2011-04-10T08:10:00.000-07:00

venim deseori cu rochiile sfâşiate

băieţii cu degete de saxofonist

şi mâini cu pernuţe de tigru mustăcesc

apoi ne leagă de paturi

n-a fost niciodată vorba de viol, ci de un consens

în interiorul orchestrei, mai mult din nevoia
de-a face lucruri deşucheate

pentru a cânta apoi partitura aceea

unul chiar mi-a spus c-a inventat un instrument

ce începe să vibreze la apropierea morţii

la fiecare tresărire o balerină
cu picioarele înnodate făcea piruete

din toate astea n-aveam voie să spun nimic

pe mine chiar mă avantaja să stau acolo după perdea

şi toţi să vadă numai misterul

e o tîmpenie, dar prietenia noastră s-a bazat pe lucruri mărunte

nu ca o virtute, pur şi simplu altele măreţe n-au fost

aşa că am scăpat de îmbrăcăminte, lustriera a strigat de bucurie

când luminile s-au stins

nu a fost cum îţi imaginezi şi nici nu pot descrie cu uşurinţă

e vorba de a încerca să ajungi la acel ceva
pentru care lumea o să te aplaude

trist e că azi niciunul dintre noi n-ar mai lua-o de la capăt
fără să se simtă vinovat

într-un fel era frumos, chiar dacă aveam un secret
care să ne urâţească

2011-04-01T12:27:00.000-07:00

de curând am întâlnit trei pisici, devenind fotografa lor, dar şi pradă nesăţioasă totodată.

şi fiindcă i-am tăiat calea primeia dintre ele, aceasta a avut numai ghinioane, începând cu acela de a i se îngroşa vocea ca unui urs polar în călduri. eu eram de mărimea unui şoricel alb proaspăt ieşit de la cosmetică, animozitatea fiind astfel garantată în acea grădină cât o unghie de înger uriaş. i-am şoptit la ureche în limba vianică, am mângâiat-o aşa cum bunica îşi împleticea degetele în penajul bufniţelor miresici, însă degeaba; înţelegerea animalului care mă privea de sus nu depăşea buzunarul interior al hainei furnicii. mai mult decât atât, în buzunar se afla o firimitură din pâinea pe care cu greu i-o aruncasem cu o zi înainte.

cea de-a doua era o pisică zicătoreasă, negativistă şi cu privirea împăienjenită. am reţinut doar câteva din rotiţele ruginite ale gândurilor ei:

pisica zgâriată nu prinde şoareci niciodată.

mâţă bună în burduf de câine.

a despica firul de pisică în patru.

bate fiara cât e caldă.

aceasta e cea mai răsfăţată pisică din cartier. are o limbă precum covorul din Khorassan, iar temperamentul – ca al unui băieţel ipohondru. fireşte, cu ea m-am împrietenit cel mai uşor.

uitarea

2011-03-27T03:49:00.000-07:00

am împărţit între noi lucrurile care nu mai erau

el n-ar fi luat nimic din culoarea verde

ştiam asta dar am vrut să-i fac o farsă

exact când a deschis fereastra

i-au căzut în palmă câţiva stropi de sânge dintr-o frunză

a făcut infarct iar din inima lui a ieşit o femeie cocoşată

care-l privea ca pe o lumânare

aprinsă prea aproape de perdea

au venit doi preoţi atei

după ce am stat cu toţii la masă

cei din familie i-au spânzurat în grădină

ne-am înveselit gândindu-ne la toate povestirile

prietenului nostru dispărut

în special cele legate de femeile cu două mâini stângi

când cerul s-a decojit de câteva ori

am înţeles că e momentul să părăsim casa

pe la jumătatea drumului luna era cât o gură de lup

fiecăruia dintre noi i s-a părut că a uitat ceva în urmă

2011-03-24T13:23:00.000-07:00

2011-03-20T16:30:00.000-07:00

ţinea o bufniţă împăiată deasupra patului, vorbea cu ea când noaptea îi părea, prin geamul murdar, un şoricel alb trecând în fugă. avea o pereche de ochelari pe care-i purta când se dedubla, încruntându-se şi punând degetele pe sprâncenele ca nişte filamente arse de bec.

omul cu două sticle de lapte la subsuori i-a bătut în uşă înainte ca pisica să-şi întindă mustăţile, oglindindu-le în talpa fierului de călcat.

- bună dimineaţa.

- e destul de stânjenitor la ora asta, răspunse stăpâna casei, mai ales că pisica, până la 10, tot vomită prada de aseară. deci nu poate fi vorba de micul dejun.

- ştiu, numai că şoferul troleului a adormit la volan şi toată noaptea a condus aşa prin oraş. de-abia acum a parcat în blocul din apropiere.

- înţeleg. dar asta înseamnă că laptele a fermentat.

- fireşte. altfel m-aş fi prezentat bărbierit şi pieptănat. n-aş fi avut nevoie să stârnesc compasiune.

- sunteţi sincer.

- şi falit.

- nu vă pot da banii pe un produs stricat.

- măcar sticlele valorează ceva...

- poate doar să exersez mersul pe cioburi, deşi cele cu lapte au efecte asupra glandelor mamare.

- le spălaţi.

- nu curge decât apă stătătoare, încremenită înainte de-a ajunge în chiuvetă.

- trebuie să depuneţi o plângere la direcţia apelor.

- de ceva vreme merg în direcţie inversă.

- şi eu ce-o să fac?

- mai bine vă aduc nişte sticle în care să transferaţi lichidul şi încercaţi să le vindeţi pe ale dumneavoastră.

pisica se arătă la uşă, somnoroasă, privindu-l dezgustată şi aşezându-i-se pe pantof.

- n-o să se ridice până la 10, zise femeia.

- bine, dar e de abia 8.

- e nevoie să vă descălţaţi.

bărbatul scoase piciorul, apoi goli laptele în pantoful de sub pisică, iar cu un ciob îşi tăie o mână.

- o să-mi fie mai uşor de acum înainte să vând doar o sticlă, spuse el.

2011-03-20T10:42:00.000-07:00

s-a modificat perioada taberei de chitară: 17-23 07 2011

şi pentru cei care tabără în tabără:)

Bossa veche - Andrei Roşulescu by iarina copuzara

şpagatul unei balerine pensionate

2011-03-19T10:05:00.000-07:00

aici se contruiesc blocuri din plase de fluturi

în mijloc - instituţia pentru cei care nu vor să moară -

arhitectul casieriţa şi primarul aşteaptă nerăbdători

însă niciun doritor nu apare

asta şi pentru că oamenii sunt morţi de mult

chiar dacă pielea lor ca apa ce se scurge-n crăpăturile pământului nu-i trădează

după ce aflu toate astea nu mai vreau să stau

nici măcar o secundă

însă arhitectul mă-ntreabă de autorizaţii de semnături

„pentru ce?” ridic glasul „vreau doar să ies nu să locuiesc în clădirile astea”

el mă priveşte mirat cu gâtul lung şi mâinile ridicate

ca un copil căruia îi zboară balonul

scuipă în sân şi atunci îi spun „ce primitiv domnule”

observ că sânii lui sunt mari ca de femeie gravidă

mă caut să văd dacă nu mi-am pierdut ceva corpul meu e mai uşor e atât cât îi trebuie cuiva

care nu mai ştie unde vrea să ajungă

prin faţa noastră trece o fetiţă cu unghiile

atârnându-i ca franjurile unei rochiţe

o urmez tăcut de-abia la etajul 11 mă opresc

să-mi trag sufletul peste carne

peste pielea netedă

autorităţile mă urmăresc iar eu de la fereastră

le strig „ptiu drace”

arhitectul ştie că pentru el fac tot circul ăsta

începe să urce

fetiţa mă ia de mână dar toate aruncările noastre în gol sunt zadarnice
din cauza ştrampilor de plasă ai unei balerine pensionate

întinşi pe două sârme de la un capăt la celălalt al oraşului

tablou - Jehan Calvus

***

2011-03-16T12:53:00.000-07:00

deasupra era ceaţă, abia se vedeau vârfurile turnurilor

ca mustăţile unei bătrâne

melcii s-au aşezat în straturi

şi noi credeam că în sfârşit am ajuns acasă

când Dumnezeu a strănutat,

polenul s-a strâns în jurul becului

precum un guler

cu toate că ne-am gândit la cutremur

am rămas nemişcaţi spate în spate

poştaşul bătea în fiecare zi fără să-i deschidem

cum voiam să ne ridicăm, un şobolan mai mare decât noi

ne tăia calea, purtându-ne copilăria pe spinare.

tabăra de chitară

2011-03-03T03:52:00.000-08:00

Catrafusion de Andrei Roşulescu by iarina copuzara

Încep înscrierile pentru cea de-a patra ediţie a taberei de chitară de la Râmeţ (3-9 iulie 2011)

foto: Anca Iacob

malul

2011-02-26T11:21:00.000-08:00

ne-a dus la malul celălalt

deşi în scurt timp noi am fi vrut să trecem înapoi

din cauza acestei nehotărâri a rulat zăpada

precum o foaie pe care cineva doar a avut intenţia să scrie

a făcut o lunetă şi fiecare vedea în visul celuilalt

am râs pe ascuns crezându-l smintit şi totuşi bine intenţionat

eu mi-am pus mâinile la ochi întunericul era o scară ruginită

la scurt timp crucile au rămas mult în urma noastră

ca nişte copii ce învăţau primii paşi.

cuibul

2011-02-24T08:29:00.000-08:00

între ferestrele îngheţate atârnă o sfoară

puţinii rămaşi se prefac că ştiu doar despre frig şi uitare

îmi ocolesc privirea

eu mai tare apăs cuţitul îmi crestează carnea

nu scot niciun cuvânt

deşi aş putea spune multe mai ales din revoltă

nodurile se strâng în jurul gleznelor durerea împinge trupul spre mine

pe masă era fără suflare iar noi pe altă masă mâncam în bucătărie

voiam să se termine

nu neapărat circul

cât suferinţa de-a nu fi ajuns până acum la capăt

afară copiii mă strigă pe numele de păpuşă întoarsă cu o cheiţă ruginită

îi las să-mi vadă doar ochii

cel stâng în loc de gură cel drept în loc de Dumnezeu

nu e nimeni

o bicicletă uitată în spatele casei

şi cuibul unde stăteau şoarecii albi

odată-i ţineam pe umăr

plecam aşa în căutare de oameni.

oglinda

2011-02-21T22:56:00.000-08:00

venise timpul înmormântării

bunica ţinea o lumânare pe-un suport de zăpadă

ceilalţi stăteau la o masă în mijlocul grădinii

din când în când mama umplea solniţele cu vată

îi ruga să-şi pună acolo bijuteriile

unul a scos din mânecă

o fotografie cât un bob de strugure

a împărţit persoanele imprimate

în stânga şi-n dreapta

mi se povesteşte deşi pare greu de crezut

cum au început să-i curgă lacrimi dulci

şi toţi care au gustat din ele

s-au împuţinat atât de mult până nu s-a mai auzit

decât un zgomot ca un inel căzut de pe deget

lumea stătea la priveghiul fără mort

mă uitam insistent la toţi ai casei

nu lipsea nimeni

dar bunica mai tare se întrista în vreme

ce trăgea cerul de-o sfoară şi-l scutura ca pe-un cais

se înoptase iar unul dintre meseni

şi-a amintit o mulţime de întâmplări amuzante

cu răposatul care lipsea am râs şi eu cu toate că priveam temător spre ceaţa pe care mama o rupea fâşii

făcea din ea prosoape şi batiste

mi-a şoptit atunci despre nu ştiu ce obicei

în faţa fiecăruia dintre noi se înălţa o oglindă albă.

descifrare

2011-02-10T01:18:00.000-08:00

Dumnezeul meu e un ursuleţ umplut cu paie

şi pentru că aş putea trece cu el

prin apa aceasta adâncă

am un aer serios pe care adulţii

nici nu-l observă, ceea ce e perfect pentru înclinaţia mea spre cerul mai puţin îndepărtat, acela cu o cocoaşă la care ajung mai uşor

reparatorul şi-a dat demisia, păpuşile lui sunt acum aşezate ca-n burta unei mame vitrege,

iar asta îl face să râdă. eu încă am cinci ani, încă mă dau peste cap de trei ori pentru a învia morţii mei simpatici

nu e ciudat pentru o fetiţă să nu poarte rochiţe

şi nici să ţină pe umeri un pitic cu părul alb şi lung. aici e ca-ntr-o închisoare unde zi şi noapte se vede doar luna şi când mi-e rău vomit un întuneric alunecos şi dulce precum lichiorul de cireşe. singurul lucru nepotrivit e o scrisoare pe care-o primesc şi-n care-mi descifrez scrisul de om mare

limba cu clopoţei

2011-02-04T05:59:00.000-08:00

când marea e gravidă

toţi ar vrea să-i sfârtece burta

până şi eu îmi văd acolo naşterea

chiar dacă visul e însuşi pântecul

pe care-l port sau care mă poartă

în trusa de prim ajutor am o păpădie - gâdilată de ea fiind în talpă după ce boala îşi întinde botul umed de urs, cocoţată pe creierul meu –

o foarfecă pentru vedeniile aţoase. din ochi mi le scot doar în nopţile împunse-n piept de vârful unui ac. ruginită îmi simt pielea şi-aş vrea s-o mestec dacă ar fi mai elastică şi zaharisită. fiindcă am avut şi o astfel de piele, ce-mi curgea ca mierea pe oase.

în acea lumină sinuciderea
venea ademenitoare
ca un cuţit uns cu dulceaţă

am reuşit să mă ridic din mijlocul meu creştea un pom de crăciun

înzorzonată cu clopoţei, limba deloc vineţie mai predică şi-acum îndrăgostiţilor despre zăpezile proaspăt îngropate de vii.

Lacătul

2011-02-02T08:47:00.001-08:00

iarna asta – imensă plantaţie de bumbac

stau lângă trupul pe care l-ai lăsat în urmă

din cântecul meu ies scântei ca din roţile unui tren

unde s-au urcat toţi copiii ce vor să viziteze

cimitirul păsărilor cu ciocul lipit de cer

tu mă ştii vesel ca un râs devorat de corbi

eu n-am îndrăznit să rostesc decât cuvinte mai puţin adevărate despre mine

fiindcă cine sunt eu s-aduc tristeţea

în casa celor care m-au primit şi m-au îmbrăcat cu haine largi pentru a lăsa loc viselor să se-mplinească

în dimineaţa aceea sărbătoream o oarecare vârstă

am mers împreună la crescătoria de lebede

mi-ai oferit un lacăt ce se deschidea cu orice cheie

ce-aş fi putut face atunci cu un înger

când nu ştiam cum să-i iau mâinile de pe ochi

de-abia mai târziu am văzut

în spaţiul alb şi gol mi s-a părut că te apropii

ca la un priveghi

deşi n-am spus nimănui despre felul în care m-ai chinuit

te-ai întors într-un final cu spatele şi ai plecat

te-am mai văzut o dată pe un câmp

(mergeam spre oraşul fără gară)

te rostogoleai ca un bezmetic înfigeai ace

într-un om de zăpadă

nu m-am putut stăpâni şi-am scos un ţipăt de bucurie

în buzunar strângeam lacătul

căruia demult îi schimbasem încuietoarea.

acolo unde nu ajunge poezia

2010-10-05T13:30:00.000-07:00

miros de urină încă de la intrare

într-un pat de o persoană stau doi oameni

unul cu tuburi respiratorii, furtune în gît şi-n burtă

cealaltă, însoţitoarea, pregătindu-i mîncarea în blender

apoi împrumută o seringă

lichidul se scurge cu zgomot, clipirile sunt mai dese
ca speranţa de moarte

moarte pe care bolnavul o cheamă aşa cum ar ruga
o asistentă să deschidă fereastra

noaptea femeia îşi pune vată-n urechi de frica goangelor

apărute la o zi după deratizare

bărbatul ei nu mai vrea mîncare sau un alt ajutor

ea plînge, povesteşte cum lîngă piteşti, de unde
au venit, strugurii au rămas neculeşi
"aici, la craiova, doctorii ne vizitează în fiecare zi. pe doctoriţa tînără ar trebui s-o aşteptaţi la ora 12
în faţa biroului, dacă vreţi să nu vă vadă nimeni”

în acelaşi timp bărbatul o strînge de mînă, o priveşte încruntat; de două luni nu mai poate vorbi. cancerul e acum un om, cancerul e un spital judeţean

unde salonul 9 seamănă c-o toaletă publică. ies pe hol, vreau să mă duc undeva să vomit. atîta mizerie mă face să caut un loc curat, pe care nu-l găsesc
nicăieri. trag aer în piept

peste tot becurile sunt arse

Daniel mă aşteaptă-n salon. încă n-am apucat să vorbim

ştiu că-n următoarele zile îi vor pune un tub în stomac

şi cineva o să trebuiască să stea cu el, să umple seringa

am în geantă parfumul pregătit

dacă-i va plăcea, doctoriţa tînără se va da cu el

şi va mirosi frumos în fiecare dimineaţă.

din cutiile goale

2010-09-30T13:03:00.000-07:00

în seara aceea prietenul meu a spus o glumă pentru care a fost aspru pedepsit de marele uscător al ploii

„cea mai cruntă boală a cuvintelor e atunci cînd formează răspunsuri” drept urmare cuvintele i-au rămas în cerul gurii ca într-o fîntână secătuită

eu îl aştept să se-ntoarcă numai că am auzit veşti nu prea bune despre călătorie

am deschis camera licuricilor care decid durata

în căruciorul alb aştept să se-aşeze pasărea cîntătoare la chitară poate floarea soarelui dintr-o grădină cu mîini întinse spre acel cadru unde nu se mai vînează demult.

ar trebui să se ferească să nu dea de bănuit cînd ajunge fix în locul marcat cu o cariocă apoasă nici măcar ploaia nu i-a trecut prin oase iar eu l-am întrebat
numai de mersul continuu
aproape că e de negăsit fîşia fără asfalt

ceea ce presupune că am visat prea mult şi ni s-a jupuit pielea de pe mîini cel puţin avem ce vedea la cinematograf dintr-o cutie goală vom ieşi pe rînd

eu îl aştept n-am strîns tot aerul în piept

însă nu ştiu pentru cît timp

mai ales acum cînd toamna

tablou: Yu Sugawara

no timpiano de

2010-09-27T13:17:00.000-07:00

pe insula albă

din sîmburii de măr

cresc vise fructifere

numai cei care s-au întors

stau în faţa uşii

prea tulburaţi pentru a bate

atîta timp cît lumina e palidă

ne vom spune mai sincer

despre noi

toate lucrurile

ca şi cum ar fi ale mele

şi tăcerea şi frica

aşteaptă

le adun într-un parfum

inima cu gît de sticlă

ştiu că nu le va risipi

tablou: Jacek Yerka

îngheţul

2010-09-25T05:32:00.000-07:00

tot mai multe guri îmi apar în tălpi în piept

în frunte. mama ne cheamă la masă

îmi spune că numai pentru mine ar trebui să pună

stelele la prăjit. e cazul să-ţi mai crească şi mîini

pentru cît urmează să mănînci.

nu mamă nu hrana îmi e de folos

şi tăcerile astea care dau năvală.

ea nici nu m-ascultă pregăteşte un aluat

ce lipeşte crăpăturile somnului

îmi croşetează zeci de mănuşi

uite se-apropie iarna

şi vor îngheţa cuvintele suflate în căuşul palmei.

tablou: Yo Coquelin

tăcerea

2010-09-24T03:28:00.000-07:00

dincolo urlau animalele ni se dădeau fotografii cu fiecare dintre ele
fobiile erau studiate atent şi de multe ori eu picam cel mai prost
nu ştiu cum se făcea dar la toate şedinţele aveam haine albastre

stăm în jurul unei mese cu scaune insuficiente
cînd întîrzii mă plimb prin cameră mă aşez la fereastră
numai să nu se vadă disconfortul
poate de-aceea prefer să ne adunăm în lift
cel puţin acolo avem aceeaşi ţinută
domnul înalt scoate un iepure dintr-o pălărie ponosită
noi spunem că da noi spunem că e cum nu se poate mai bine
deşi rîdem cu lacrimi după ce se termină întrunirea
atunci vine colectorul de apă şi ne taxează în funcţie de transpiraţie
de plîns uneori plătim şi pentru visul ca un pahar cu picior
fiindcă nu se ştie unde se răstoarnă
în care din noi

stînjenitor e cînd suntem închişi pe rînd într-o cabină telefonică
neavînd pe cine să sun mă prefac minute în şir că vorbesc
la ieşire sunt atît de şocată de veştile primite
încît nu pot să povestesc nimic
şi toţi mă privesc în tăcere.

tablou: Steven Kenny

Mersul

2010-09-18T22:59:00.000-07:00

de-abia acum aflu că locuim într-o bilă de sticlă
omul cu riduri în vîrful degetelor face
un fel de masaj terapeutic întunericului
şi forfota celor disponibili care stau la rînd
creează o admirabilă stare de veghe
precum o cădere de la mare distanţă
într-un pat de cenuşă

n-am cui să-i cer o pînză
atunci mă-ntind eu deasupra somnului cu vîrf de ac
va fi o acupunctură în inima lucrurilor ce nu-şi găsesc rostul
un bătrîn îmbrăcat în copil mă ceartă
nu ştie despre călătoria asta pe loc
sau magazinul de unde ne procurăm distanţe pe măsura noastră

la uşa deschisă doar pentru a respira
bate un ceas în buzunarul celui care nu îndrăzneşte
să ne tulbure cuvintele
îl trag de mîini să intre
să se aşeze alături de noi între aceste presimţiri
mai ales cînd e toamnă
dar el spune ceva către visele mele
şi care mai de care pleacă în urma lui
de parcă eu n-aş putea să merg fără ajutor mai departe

tablou: Jaroslaw Kukowski

poemul pe care mi-l spun numai mie

2010-09-15T12:10:00.000-07:00

e un cuţit între noi
cu două capete tăioase
de oriunde am începe
simt cum se scurge sîngele pe mîini

văd resturile iubirii agăţate
ca o copilărie căreia i-am sfîrtecat intestinele

sub bătăile inimii stau
le-aud - pietre aruncate în apă -

somnul are miros de săpun
întinde hainele mele decolorate pe frînghie
s-au lărgit atît de mult
încît îmi închipui că eşti lipit de mine
şi sîngerarea e imposibilă
ca şi cum am fi dintotdeauna doi morţi
pentru care doar dragostea

tablou: Jaroslaw Kukowski

Apa

2010-09-14T07:05:00.000-07:00

pe hol bărbatul care stinge becuri îmi arată
să merg tot înainte
o iau la fugă de teama beznei

ce mă ajunge din spate
îmi arunc din buzunare monedele ceasul pliculeţele de cafea
peştele îl mai ţin fără el aş crede

că lumea e ceea ce pare
văd o uşă în dreapta o deschid
înăuntru veioza mea de-acasă
nu am timp să rămîn uimit mă apropii de fereastră vreau să merg mai departe
îmi dau seama că mi s-au îngreunat mîinile

nu le pot ridica
trebuie să scap de el mă gîndesc

dar ceva parcă respiră prin mine
atunci rememorez nu aşa nu se poate
voi găsi altă rezolvare deşi ochii

mă apasă tot mai mult
deodată se stinge lumina

mă hotărăsc să m-arunc

însă peştele-mi scapă printre degete

face un ocol mânecii mele galbene
apoi aud un zgomot pe drumul pietruit
bineînţeles în astfel de situaţii

totul e dat peste cap
mă-ntorc pe hol iar omul cu becurile
se pune-n faţa mea nu-mi dă voie să trec
nu înţeleg îi spun n-am reuşit acum sunt liber
e ca şi cum ai fi fost tu în locul lui răspunde nervos
în acelaşi timp din salonul vecin

iese unul cu părul zburlit
urlînd că apa i-a ajuns pînă la genunchi.

tablou: Jacek Yerka

Drumul

2010-09-13T06:33:00.000-07:00

eram aproape la sfîrşitul drumului

cînd paznicul mi-a spus despre întoarcerea lui;

îl aşteaptau copiii, soţia, dar mai ales cartea

cu paginile numerotate invers.

bine, omule, dar în faţă e roşu, semn că animalele

vor pradă tînără;

nu mai e mult şi-mi vei putea duce hainele înapoi,

înţelege, am şi eu părinţi, cărora le vei dovedi astfel

că am fost împreună.

dar paznicul m-a rugat să-i dau încă de pe-atunci hainele,

fiindcă nu mai putea rămîne nicio clipă.

tablou: Jacek Yerka

Ce-aş putea să pun în loc de titlu

2010-08-30T14:46:00.000-07:00

Lacătul era mai mare decît mine

- mă pierdusem printr-o proastă inpiraţie
a rămas o dungă subţire de aer
şi nici n-am ştiut
unde trebuie căutat începutul

oamenii de ştiinţă
mi-au închis mîinile într-o colivie
simţeam fumul
ca o inimă ce mi se tot plimbă prin torace
i-am înjurat de atomi
cel de lîngă mine făcea spume
tremura de parcă l-ar mai fi gîdilat

un bătrîn pe care l-am întîlnit în copilărie
s-a aşezat pe marginea patului
a scos un trenuleţ de jucărie
şi l-a împărţit în două

cei care priveau pe fereastră nu purtau nume
o voce din cealaltă cameră a strigat
“veniţi” iar ei s-au ridicat şi-au luat-o la fugă
cît aş fi vrut să fiu unul de-al lor
atunci pentru prima oară
am smuls colivia din perete şi am plecat fără să spun un cuvînt -

de-abia apoi am putut să-mi scot mîinile pentru o îmbrăţişare.

tablou: Nicoletta Ceccoli