respiraţie

veneau ploile ca nişte cearşafuri înnodate

pe care urcam în timp ce ni se topea şira spinării

erai aparatul meu de făcut vată de zahăr

cocoşatul cu degete dulci

atunci nu cunoşteam ospiciul dintre vene

de-abia intrasem în văgăuna iubirii ca-ntr-o gură fără dinţi

erai piatra frecată de os

cititorul codurilor de bare din suflet

pielea mea îi zgâria ochiul

îngerul se-ntindea ca o sârmă pentru hainele nepurtate

aproape de prăpastie

erai un cârcel în talpă. deşi nu mai aveam cum să fim împreună, era bine, fiindcă în sfârşit nu ne mai pândea moartea precum o respiraţie înainte de sărut