dacă ştii cum, poţi spune o poveste la chitară, îţi poţi alege un subiect şi-l poţi dezvolta la fel ca în vorbirea curentă. de multe ori Andrei renunţă la cuvinte şi-mi răspunde printr-o interpretare a câtorva note. astfel observ încruntarea, respiraţia, pauza de gândire, zâmbetul, acordul sau dezaprobarea din felul în care mi se adresează chitaristic. întortocherea asta, aşa cum sunt sigură că pare, este, de fapt, o îmbietoare ofertă de dialog.
procesorul l-a ajutat să găsească un ton pentru reproşuri, un altul pentru limba elefanţilor şi mai multe pentru reverie şi chitaromanţie - fiindcă se poate întâmpla ca sub straturi şi polifonii să se afle o profeţie, un spaţiu interior făcut ghem după care aleargă o pisică invizibilă ghiduşară sau (im)pur şi simplu o întoarcere pe dos – însă tăinuite, pentru a le feri de iscoditorii care caută numai o certitudine, un aici şi un acum).
nu demult am inventat împreună un alfabet muzical, folosit în special de omul-delfin, dar n-o să spun nimic despre el, cel puţin până va apărea albumul Onirojazz, acolo unde se află detaliat cu litere şi vorbire.
Uuu, ce limbaj plăcut oricărui pământean! Mi-aş fi dorit s-o învăţ şi eu pe iubită mai demult cum să nu mai bată din călcâie ori să facă ţăndări vesela, sublimându-şi furiile în acorduri sau culori pe vreo pânză... :)
RăspundețiȘtergere:)) dacă Filonous s-ar apuca de studiul chitarei (gusturi bune am văzut că are, cel puţin pentru armonie) şi de jocurile cu note muzicale, ar deveni un notabil filonotus!
RăspundețiȘtergereTe salut, Iarina ! Mi-ar plăcea şi mie să am parte numai de dialoguri " muzicale "...
RăspundețiȘtergeresalut! atunci ai venit la fix, fiindcă şi Elefantul a intrat în jocul acesta muzical şi ne va transmite ceva în postarea viitoare:)
RăspundețiȘtergere