vineri, 30 decembrie 2011


dacă e vorba de o dezînchipuire, atunci e de pe-acum întuneric sub pleoapele păpuşarilor aducători de viaţă.
dar dacă se poate spune roşu-n faţă de ce şi cât şi mai ales de ce nu acestei realitatăţi interioare, înseamnă că am câştigat o lume peste fiecare clipire (sau poate o suprapunere decalată atât cât să respirăm între niciaici şi nicialtundeva).
eu am văzut o păpuşă guristă, iar de-atunci am fabricat mii de imagini în condiţia mea de omuneoriapropiatmiealteoristrăin şi chemat dintr-o sete, o inventivitate, o des-centrare şi dintr-o ciudată rătăcire în jurul meu.
am auzit o tobă africană şi-am sărit ca arsă, fiindcă era vocea pentru care nu-ţi trebuie ureche, ci doar o încruntare copilăroasă între a trăi şi a simţi. şi de-aici totul s-a întors cu 22 de ani sau, cine poate şti, tot cu atâţia ani s-a dus într-un viitor spiralat şi jucăuş, unde te poţi transforma în dublura unei păpuşi sau chiar în perechea ei.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu