în fiecare
zi scot din mine
arlechinii
şi trambulinele
mâinile mi
se ridică fără voie cineva mă învârte ca pe-o monedă
purtată le
gleznă de un balerin
stau pe
vârfuri şi mă înalţ nevăzând ce păpuşar mă trage aşa sus
uite cum
am crescut puţin
e ca o
săritură peste un elefant cu picioroange
şi inima
atinge tavanul
invizibil
sunt un
balon umplut cu zahăr tos
la prima
înţepătură
peste lume
o să se aşeze un praf alb
aşa cum se
depune zăpada peste întuneric
Bine ai revenit să presari praful alb al viselor peste nopţile zilelor !
RăspundețiȘtergere:) îmi plac întâmpinările :)
RăspundețiȘtergere(am foarte mult praf – în urma iluziilor necernute, a unor vise
alunecoase şi nisipoase, a ratărilor care se îmbracă în continuare cu hainele mele prăfuite; dar şi în urma platourilor cu prăjituri şi zahăr tos ale imaginaţiei, ceea ce devine vindecător şi salvator)
O, ce nebunie!
RăspundețiȘtergereludic dementia :)
RăspundețiȘtergere