Animale fantastice






[Sunetul muzical] este un aer cald, capabil el însuşi, într-o oarecare măsură, să respire şi să posede viaţă, fiind alcătuit din membre articulate, la fel ca orice animal, care nu numai că este un colportor de emoţii, ci şi de semnificaţii, cum ar fi înţelegerea; fiind desăvârşit, poate fi considerat, într-un anume fel, el însuşi un tip de animal aerian şi raţional”.  (Ficino)



(O completare: este vorba de materia din care este făcut sunetul muzical, aceeaşi, spune Ficino, cu cea a spiritului. Este o diferenţă fundamentală între materia din care e făcut un corp şi corpul în sine; sunt două discuţii separate. Iar cum percepe fiecare muzica, asta e altă poveste. E la fel ca în cazul unei chitare construite din lemn de trandafir, care în unele cazuri produce o muzică inertă, alteori angelică şi parfumată, iar alteori sangvinică şi tăioasă  - şi, după toate astea, apare, în mod firesc, diversitatea reacţiilor ascultătorilor)

 

4 comentarii:

  1. Dar de ce nu ar fi un suflu rece capabil sa deposedeze de viata, da un animal, un vestitor al mortii, un ultim suerat inainte de strapungere? (Sebi)

    RăspundețiȘtergere


  2. Dacă Sebi astfel îşi închipuie, ar putea fi, cum nu. Dacă totuşi vrea un răspuns, propun următorul joc.
    Eu cred că Ficino ar răspunde aşa:

    „Consonanţa muzicală există în elementul ce este şi mediu universal (respectiv aerul), ce atinge urechea prin mişcare, o mişcare sferică: aşadar, nu este de mirare că aceasta i se potriveşte sufletului ce este, în acelaşi timp, mijlocitor între toate câte există şi origine a mişcării circulare. Iar cel mai important lucru este că sunetul muzical, mai mult decât orice altceva perceput de celelalte simţuri, transmite, ca şi când ar avea suflet, emoţiile şi gândurile sale interpretului sau muzicianului care, la rândul său, le transmite sufletelor ascultătorilor; în acest fel el are în suflet prioritate .
    […] sunetul muzical răscoleşte tot trupul prin mişcarea aerului: prin aerul purificat el redeşteaptă spiritul aerian ce face legătura dintre suflet şi trup, prin emoţie, el impresionează simţurile şi sufletul concomitent, prin semnificaţie el lucrează asupra intelectului; în sfârşit, prin însăşi mişcarea aerului subtil el pătrunde mai profund; prin faptul că emană aceeaşi căldură, el are o curgere suavă; conformându-se calităţii sale, ne inundă sufletele cu o plăcere minunată; prin natura sa, în acelaşi timp spirituală şi materială, îl răpeşte şi şi-l revendică pe om, ca şi cum acesta i-ar aparţine în totalitate” (Ficino, fireşte:)


    Cât despre mine, de vreme ce am pus aici acest citat, sunt de acord cu Ficino în această privinţă ce ţine de muzichia nedespuiată de suflet.

    RăspundețiȘtergere
  3. Intrebare: ce legatura ar mai face sunetul cu trupul si sufletul daca muzica nu ar fi potrivita urechilor lui? Cred ca Ficino a scris despre muzica pe vremea unei diversitati minime a acesteia, deci neputand gresi tinta, banuiesc cu muzica clasica potrivita atat eruditilor cat si oamenilor simpli. De aceea in ansamblu muzica, sunetul pot provoca diferite stari, in funtie de compatibilitatea cu ascultatorul sau de ce/cine este provocat (ex suieratul sagetii in apropierea tintei). Oricum aceasta conjunctura ideala zic eu, in care sunetul si ascultatorul se contopesc, e de admirat si urmarit :) (Sebi, fireste :)

    RăspundețiȘtergere

  4. Eu admir faptul că un asemenea animal (sonor) a fost inventat.
    Altfel, e foarte nimerită diversitatea părerilor despre conţinutul materiei muzicale. Cu toate că cel mai bine îmi exprim părerile despre sunete cântând. Mi se pare mai direct aşa :)

    (Eu mi-am prezentat afinitatea cu o descriere fantastică. Deci nu neapărat surprinderea materialului sonor într-o eră muzicală primitivă sau în una modernă mă interesează.
    Acum aşa, o idee: nu cred însă că un “material” spiritual cald, temperat, eteric intră obligatoriu în contradicţie cu răceala la care faceţi referire; dimpotrivă, zic eu, în unele situaţii o potenţează.
    Şi mai e ceva. Există două perspective (uneori complet diferite): a muzicianului, a creatorului de muzică, şi a ascultătorului.
    În orice caz, repet, pe mine nu o teorie muzicală m-a atras (pentru asta sunt cărţi serioase:), ci una fantastică, din care a ieşit un animal ghiduş, pe care l-am găzduit pe blogul meu :)

    RăspundețiȘtergere