Ghicitoare







Dinţii ei de zăpadă strâng aerul ca-ntr-o ghilotină

Părul alb îi înveleşte tălpile; în zilele cu viscol firele încurcate sunt alice smurd spre fluturii accidentaţi

Iar mâinile moi şi lungi până-n pământ ţin în căuşul lor muşuroaie ambulante pentru furnici





E-atât de singură, că doarme pe paturi desenate în nisip

Umbra ei are forma unui căluţ de mare

Mulţi spun că nici nu există

Sau c-ar fi ars de dor în visul unui pompier amator

Însă la sfârşitul anului c-o singură zi

Când luna e un ghem în ghearele ei de pisică

Şi când ai de ales între o moarte mare şi o moarte mică

Ea se arată să-ţi dea un sfat

Pe care încă de la începutul vieţii l-ai urmat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu