Ruah






Prietenul meu aşază la mijloc o absenţă albastră

Pe care-o poartă în loc de joben şi uneori în loc de inimă

Deasupra lui adorm păsările

Sub ape se-aprind focuri nevăzute

Corali asemănători fricilor lucioase

Îi îmbracă pieptul

Unii spun că e un arhanghel cu plămâni de incendiator

Alţii şi-l închipuie înotând pe o broască ţestoasă.

Şapte litere are pe frunte prietenul meu

Cu ele dezleagă lumea din părul umbros al Valdeelonei

Nicicând nu putem fi în aceeaşi stare

Când el visează, ruah, ruah strigăm către visele lui

Să ne primească.








tablou: Hernán Valdovinos

4 comentarii:

  1. Am uitat că Elefantul continuă să viseze... Ultimul său vis: despre o absență albastră!

    RăspundețiȘtergere
  2. pe neaşteptate şi fără voia mea, comentariului stephanian îi răspunde o nostalgie care nu e chiar elefantică, ci licăritoare, dar care parcă are aceeaşi nuanţă de albastru-absent:
    https://soundcloud.com/user1884826/ultimul-vis-al-licuriciului-sauribalic/s-RRpnb#new-timed-comment-at-105944

    RăspundețiȘtergere

  3. urările de aici le trimit abia acum, pe această cale blogonirică, spre ţara/lumea lui stefan! :)

    (răspund cu întârziere, fiindcă am fost plecată - şi în acest loc încep să vorbesc şoptit - tocmai în ţara lui non-unde :)

    RăspundețiȘtergere