Copacul-Gâscă

Copacul-Gâscă se hrănea din apele care-şi zăngăneau lunile de argint pe creştetul oglindirilor, iar fructele lui erau adăpostite în scoici de culoarea castanietelor eschimoşilor-muzicieni.

Descrieri ale unui astfel de copac le-am găsit, printre altele, în Călătoriile lui John Mandeville (“I told them of as great a marvel to them, that is amongst us, and that was of the Bernakes. For I told them that in our country were trees that bear a fruit that become birds flying, and those that fell in the water live, and they that fall on the earth die anon, and they be right good to man's meat. And hereof had they as great marvel, that some of them trowed it were an impossible thing to be”) şi în celebra cartea de botanică a lui John Gerarde, în capitolul numit „Of the Goose-Tree, Barnakle Tree, or the tree bearing Geese”.

Gâştele-fructe începeau să-şi formeze umbra anatomică în iunie. Din foarfeca alburie ieşeau mai întâi ciocurile însetate, iar ultima oară, picioarele; aşa stăteau agăţate timp de o lună-două, după care îşi deschideau aripile încăpătoare cât pentru o întreagă irealitate şi, strigând într-un dialect al făpturilor acvatice, zburau până atingeau apa, singurul mediu în care puteau trăi.  

Din alte pasaje am aflat că păsările din “Goose-Tree” care aterizau din greşeală pe pământ îşi găseau în scurtă vreme sfârşitul şi se transformau în hrană potrivită pentru zilele de post ale călugărilor, fiindcă aceste fructe eşuate, cu gust de peşte şi miros de salcie, nu erau făcută din carne şi sânge – aşa cum erau suratele lor mai norocoase, zburătoarele care îşi cristalizau deplinătatea odată ajunse în apă.

Copacul-Gâscă era suspendat într-o triadă de lumi, prima vegetală, a doua spectral, iar ultima reală; şi doar la atingerea cozii de peşte a lui Triton devenea o vietate recunoscută de muritori.

       Există mărturii şi despre oul unei astfel de gâşte, care ar fi fost descoperit, undeva în Franţa, în locul unui bulgăre dintr-un om de zăpadă