Despre ceata Visătoriilor

Dionisie Areopagitul, în cartea sa ”Despre ierarhia cerească”, enumeră ființele angelice care populează spațiul de la om la cerul cel mai înalt. Astfel, cel mai apropiat de noi este Îngerul (cel căruia-i spunem înger păzitor). Următorul tărâm e cel al Arhanghelilor; iar Începătoriile sălășluiesc în balonul zburător și cristalin din stratul de sus al primului cer. În spațiul intermediar se înscriu Stăpâniile, Puterile și Domniile; iar în carapacea străvezie a ultimului dintre papirusurile cerești domnesc Heruvimii, Serafimii și Tronurile, aceștia din urmă fiind singurătăți de flăcări pentru forma de necunoscut a lui Dumnezeu.

De-a lungul timpului nu m-am simțit, așa cum ar fi fost normal poate, sub ocrotirea îngerului păzitor. Deși am cotrobăit de câteva ori prin sertarele vecinătății noastre și am găsit acolo câteva sunete și intervale muzicale dintre primul și al cincilea anotimp. Însă ceva concret, o limbă secretă care să-mi fie încredințată, o transformare omidiană, un semn, un gest, o literă desenată de coada unui șarpe solar nu mi-au fost încredințate sau revelate.

Dar eu am o fire iscoditoare, caut prin cutiuțele muzicale din carcasa toracică, în firidele inexistente dintre liniile din palmă, scotocesc prin labirinturi cu zmee când nisipoase, când înstelate, îmi trimit întrebări supărătoare ca hergheliile de cai în ceașca de cafea a unui pitic, răvășesc, răstorn, răscolesc. Și, după multe căutări care păreau să nu-și afle răspunsul, am găsit. Ceata din care face parte protectorul meu e a Visătoriilor. Din onomastikonul acestor făpturi mi-am luat existența pe care numele meu a creat-o (fiindcă numele oamenilor sunt scoici prefigurate ale vieților strălucitoare, decrepite, elefantine, subponderale sau cum or mai fi). Visătoriile descriu un timp dincolo de rațiune și foarte aproape de partea invizibilă cu care sunt pilduite unele persoane de către creatorul lor - invizibilitate pe care-o poartă mai presus de real, precum o husă azurie de aer ce adăpstește chitara unui elf.

Nu știu unde e situată ceata Visătoriilor pe scara iererhică a locuitorilor eterici, dar mă gândesc că trebuie să fie ori aproape de Începătorii, ori lângă sau chiar în locul îngerilor păzitori, fiindcă arhangelii au limbi prea ascuțite și săbii arzătoare, iar în alte categorii, superioare, și-ar duce rădăcinile prea departe de simțurile noastre și așa șubrezite.

Poate de-aceea prima mea amintire din copilărie nu descifrează o întâmplare reală sau închipuită, ci un vis. Un vis cu Straia, o stră-străbunică de 100 ani, care avea, ascunse în frunzișul de zmeură, șapte cufere cu săbii de mătase. 

tablou: Christian Schole