sâmbătă, 26 noiembrie 2016









Pielea ei precum apa

E un cer răsturnat

Coastele – ţesătură peste întinderea nopţii

Mătăsuri albastre, gheare de fiară visată 

Geamăna mea îmi spune de fiecare dată când ne întâlnim 

Că eu nu exist


Tot ce vede ea este o lumină stinsă venind de departe.









tablou: Daria Petrilli

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu