joi, 10 februarie 2011

descifrare



Dumnezeul meu e un ursuleţ umplut cu paie
şi pentru că aş putea trece cu el
prin apa aceasta adâncă
am un aer serios pe care adulţii
nici nu-l observă, ceea ce e perfect pentru înclinaţia mea spre cerul mai puţin îndepărtat, acela cu o cocoaşă la care ajung mai uşor

reparatorul şi-a dat demisia, păpuşile lui sunt acum aşezate ca-n burta unei mame vitrege,
iar asta îl face să râdă. eu încă am cinci ani, încă mă dau peste cap de trei ori pentru a învia morţii mei simpatici

nu e ciudat pentru o fetiţă să nu poarte rochiţe
şi nici să ţină pe umeri un pitic cu părul alb şi lung. aici e ca-ntr-o închisoare unde zi şi noapte se vede doar luna şi când mi-e rău vomit un întuneric alunecos şi dulce precum lichiorul de cireşe. singurul lucru nepotrivit e o scrisoare pe care-o primesc şi-n care-mi descifrez scrisul de om mare

6 comentarii:

  1. Vieţuirea în visul copilăriei, cu toate simbolurile lui duios destrămate, mă chinuie şi pe mine uneori...

    RăspundețiȘtergere
  2. la mine e rău că văd, în unele momente ale ei, copilăria ca o închisoare:) dar nu, paradoxal nu e o traumă :)

    RăspundețiȘtergere
  3. De fapt, acum am "evadat" în altă...închisoare. Şi vom încerca mereu. De unde vorba românului : a cădea din lac în puţ...

    RăspundețiȘtergere
  4. cînd eram mică, credeam că e vorba de închissoare şi mi se părea trist, dar totodată luminos locul ăsta; şi multe lucruri despre el (locul cu pricina) mi le povestea unchiul meu, nea Soare (nu glumesc, aşa îl cheamă:). deci poate de aici copilăria ca o închi-soare.
    şi da, şi ce ai spus tu.

    RăspundețiȘtergere
  5. :) mesmeea cuttita mi-a făcut o surpriză plăcută

    RăspundețiȘtergere