duminică, 20 martie 2011


ţinea o bufniţă împăiată deasupra patului, vorbea cu ea când noaptea îi părea, prin geamul murdar, un şoricel alb trecând în fugă. avea o pereche de ochelari pe care-i purta când se dedubla, încruntându-se şi punând degetele pe sprâncenele ca nişte filamente arse de bec.
omul cu două sticle de lapte la subsuori i-a bătut în uşă înainte ca pisica să-şi întindă mustăţile, oglindindu-le în talpa fierului de călcat.
- bună dimineaţa.
- e destul de stânjenitor la ora asta, răspunse stăpâna casei, mai ales că pisica, până la 10, tot vomită prada de aseară. deci nu poate fi vorba de micul dejun.
- ştiu, numai că şoferul troleului a adormit la volan şi toată noaptea a condus aşa prin oraş. de-abia acum a parcat în blocul din apropiere.
- înţeleg. dar asta înseamnă că laptele a fermentat.
- fireşte. altfel m-aş fi prezentat bărbierit şi pieptănat. n-aş fi avut nevoie să stârnesc compasiune.
- sunteţi sincer.
- şi falit.
- nu vă pot da banii pe un produs stricat.
- măcar sticlele valorează ceva...
- poate doar să exersez mersul pe cioburi, deşi cele cu lapte au efecte asupra glandelor mamare.
- le spălaţi.
- nu curge decât apă stătătoare, încremenită înainte de-a ajunge în chiuvetă.
- trebuie să depuneţi o plângere la direcţia apelor.
- de ceva vreme merg în direcţie inversă.
- şi eu ce-o să fac?
- mai bine vă aduc nişte sticle în care să transferaţi lichidul şi încercaţi să le vindeţi pe ale dumneavoastră.
pisica se arătă la uşă, somnoroasă, privindu-l dezgustată şi aşezându-i-se pe pantof.
- n-o să se ridice până la 10, zise femeia.
- bine, dar e de abia 8.
- e nevoie să vă descălţaţi.
bărbatul scoase piciorul, apoi goli laptele în pantoful de sub pisică, iar cu un ciob îşi tăie o mână.
- o să-mi fie mai uşor de acum înainte să vând doar o sticlă, spuse el.

2 comentarii:

  1. Bravo, eşti o demnă urmaşă a lui Urmuz. Şi pe mine mă bate gîndul să scriu proză, oferă mai mult spaţiu pentr delir, dar nu prea am timp.
    Vise interesante în continuare...

    RăspundețiȘtergere
  2. mulţumesc:)

    îmi place cuvântul delir. chira şi de-liră.

    am înţeles că cel mai bun timp e acela din somn şi că se pot muta pereţii lui, lărgindu-l precum o cameră. eu sunt acum în construcţii:)

    RăspundețiȘtergere