duminică, 27 martie 2011

uitarea


am împărţit între noi lucrurile care nu mai erau
el n-ar fi luat nimic din culoarea verde
ştiam asta dar am vrut să-i fac o farsă
exact când a deschis fereastra
i-au căzut în palmă câţiva stropi de sânge dintr-o frunză
a făcut infarct iar din inima lui a ieşit o femeie cocoşată
care-l privea ca pe o lumânare
aprinsă prea aproape de perdea
au venit doi preoţi atei
după ce am stat cu toţii la masă
cei din familie i-au spânzurat în grădină
ne-am înveselit gândindu-ne la toate povestirile
prietenului nostru dispărut
în special cele legate de femeile cu două mâini stângi
când cerul s-a decojit de câteva ori
am înţeles că e momentul să părăsim casa

pe la jumătatea drumului luna era cât o gură de lup
fiecăruia dintre noi i s-a părut că a uitat ceva în urmă

4 comentarii:

  1. Cred că mereu lăsăm în urma noastră cîte ceva, altfel n-am putea înainta.

    Superb de sumbră imaginea lunii cît o gură de lup...

    RăspundețiȘtergere
  2. :) mă bucur că-ţi place imaginea! uuneori am văzut şi soarele cât o gură de vulpe aurie, dar atunci, nu mai ştiu cum se făcea, că voiam să merg spre ceva ce uitasem şi care se afla tot înainte.

    RăspundețiȘtergere
  3. salut!

    când ai timp te poți uita pe revista literară online www.revistarezon.ro - o revistă care promovează. acolo poți găsi concursuri la care poți participa foarte ușor.
    poți deveni și colaboratorul nostru.

    în caz că dorești să vizitezi revisa, ne vedem acolo.
    o seară plăcută în continuare.

    RăspundețiȘtergere