În depărtările Tainicului Ţinut
locuia un înţelept, recunoscut pentru pauzele lungi pe care le făcea între
cuvinte. De aceea un răspuns al lui relativ scurt se putea întinde pe durata
întregii zile, iar uneori, dacă răspunsul sau învăţătura erau mai ample,
mărgăritarele literelor se rostogoleau ani întregi, până când asmuţirea spiritului
celui care le asculta le stăvilea cu înţelesul extras şi asimilat pe deplin din
respectiva învăţătură.
Într-o zi veniră la el doi
oameni, căutători ai adevărului pe potriva firii lor strânse-n jurul inimii din
pricina neajunsurilor vremii spirituale. Amândoi îl întrebară acelaşi lucru,
iar maestrul le răspunse cu pauzele lungi care de-acum nu mai erau obiectul
mirării nimănui. Stătură căutătorii vreo două luni în preajma
înţeleptului, iar apoi plecară, cu inima rozacee de bucuria revelaţiei la care fuseseră părtaşi, să-nfăptuiască după voia cugetului descâlcit. Astfel, fiecare
dintre ei puse în faptă cum ştiu mai bine învăţăturile pe care le auzise. După
un timp, cei doi oameni se întâlniră şi-şi arătară, cu mişcarea amplă a
povestirii sincere din prietenie, orizontul întâmplărilor pe măsura sfaturilor
pe care le primiseră. Cum sfaturile fuseseră aceleaşi, mare-i fu uimirea
primului, care era pe deplin nemulţumit de ceea ce i se întâmplase, când auzi
că prietenul lui era aşa fericit şi îmbogăţit spiritual.
„Dar cum se face că
tu, care-ai auzit aceleaşi lucruri ca şi mine, ai îmbelşugat grădina inimii cu
mărgăritarele înţelepte, iar eu am sărăcit şi m-am rătăcit în mijlocul fiarelor
din valea secată? Oare nu am fost atent la cuvintele maestrului?”
„Ba ai fost
prea atent” îi răspunse prietenul. „Pe când tu memorai, ca mai apoi să urmezi
îndeaproape vorbele înţeleptului, eu îi ascultam lungile pauze dintre
învăţături, astfel că eu în tăcerea lui, şi nu în cuvinte, am găsit ceea ce
căutam. Când el a zis s-o apuc pe drumul din dreapta, tăcerea lui lungă şi
reflexivă m-a făcut atent la scopul potrivit ei, aşa că am luat-o mai apoi pe
drumul din stânga. Asta pentru că în tăcerea maestrului am descoperit adevăratul sens al
lucrurilor, un sens îndelung frământat şi gândit, la a cărei facere am participat şi eu, prin tăcerea şi
gândirea mea activă. Căci nu întotdeauna găsim adevărul în cuvintele rostite, ci în interiorul nostru, iar acest interior este tăcere, este liniştea
care lasă gândirea să vină şi să se gândească pe sine, nu să emită judecăţi
rapide, de-a gata, asupra cărora s-ar putea să se înşele. Ia răspunsul rapid al
maestrului însoţit de o tăcere adâncă n-a fost decât felul acesta al
lucrurilor exterioare şi interioare de-a se arăta”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu