luni, 26 noiembrie 2012

Povestire din Tainicul Ţinut



               În depărtările Tainicului Ţinut locuia un înţelept, recunoscut pentru pauzele lungi pe care le făcea între cuvinte. De aceea un răspuns al lui relativ scurt se putea întinde pe durata întregii zile, iar uneori, dacă răspunsul sau învăţătura erau mai ample, mărgăritarele literelor se rostogoleau ani întregi, până când asmuţirea spiritului celui care le asculta le stăvilea cu înţelesul extras şi asimilat pe deplin din respectiva învăţătură.
            Într-o zi veniră la el doi oameni, căutători ai adevărului pe potriva firii lor strânse-n jurul inimii din pricina neajunsurilor vremii spirituale. Amândoi îl întrebară acelaşi lucru, iar maestrul le răspunse cu pauzele lungi care de-acum nu mai erau obiectul mirării nimănui. Stătură căutătorii vreo două luni în preajma înţeleptului, iar apoi plecară, cu inima rozacee de bucuria revelaţiei la care fuseseră părtaşi, să-nfăptuiască după voia cugetului descâlcit. Astfel, fiecare dintre ei puse în faptă cum ştiu mai bine învăţăturile pe care le auzise. După un timp, cei doi oameni se întâlniră şi-şi arătară, cu mişcarea amplă a povestirii sincere din prietenie, orizontul întâmplărilor pe măsura sfaturilor pe care le primiseră. Cum sfaturile fuseseră aceleaşi, mare-i fu uimirea primului, care era pe deplin nemulţumit de ceea ce i se întâmplase, când auzi că prietenul lui era aşa fericit şi îmbogăţit spiritual.
„Dar cum se face că tu, care-ai auzit aceleaşi lucruri ca şi mine, ai îmbelşugat grădina inimii cu mărgăritarele înţelepte, iar eu am sărăcit şi m-am rătăcit în mijlocul fiarelor din valea secată? Oare nu am fost atent la cuvintele maestrului?”
„Ba ai fost prea atent” îi răspunse prietenul. „Pe când tu memorai, ca mai apoi să urmezi îndeaproape vorbele înţeleptului, eu îi ascultam lungile pauze dintre învăţături, astfel că eu în tăcerea lui, şi nu în cuvinte, am găsit ceea ce căutam. Când el a zis s-o apuc pe drumul din dreapta, tăcerea lui lungă şi reflexivă m-a făcut atent la scopul potrivit ei, aşa că am luat-o mai apoi pe drumul din stânga. Asta pentru că în tăcerea maestrului am descoperit adevăratul sens al lucrurilor, un sens îndelung frământat şi gândit, la a cărei facere am participat şi eu, prin tăcerea şi gândirea mea activă. Căci nu întotdeauna găsim adevărul în cuvintele rostite, ci în interiorul nostru, iar acest interior este tăcere, este liniştea care lasă gândirea să vină şi să se gândească pe sine, nu să emită judecăţi rapide, de-a gata, asupra cărora s-ar putea să se înşele. Ia răspunsul rapid al maestrului însoţit de o tăcere adâncă n-a fost decât felul acesta al lucrurilor exterioare şi interioare de-a se arăta”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu