Hipopotamul





Se-adună oamenii mari
Mă privesc suspicios
Pasărea roşcovană dintre sprâncenele mele îi sperie de-a binelea
Eu chicotesc şi ling o acadea cât luna răsărită deasupra bisericii
Scot limba verde unde începe să-ncolţească iarba
Acolo! arată spre mine umflându-şi obrajii
Faţa lor coaptă precum o piersică mă face să pufnesc în râs
Cu toţii aleragă după mine
Până-n locurile cele mai ascunse din mlaştina aceasta neîmblânzită
S-o apucăm de codiţe!
Şi atunci îl văd pe el, hipopotamul neclintit
Pe spatele lui mă aşez şi mă simt în siguraţă fiindcă
„Cine poate să-l privească? Cine poate să-i străpungă nasul cu un lanţ?”





imagine: Gregory Colbert 








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu