Hipopotamul

Se-adună oamenii mari

Mă privesc suspicios

Pasărea roşcovană dintre sprâncenele mele îi sperie de-a binelea

Eu chicotesc şi ling o acadea cât luna răsărită deasupra bisericii

Scot limba verde unde începe să-ncolţească iarba

Acolo! arată spre mine umflându-şi obrajii

Faţa lor coaptă precum o piersică mă face să pufnesc în râs

Cu toţii aleragă după mine

Până-n locurile cele mai ascunse din mlaştina aceasta neîmblânzită

S-o apucăm de codiţe!

Şi atunci îl văd pe el, hipopotamul neclintit

Pe spatele lui mă aşez şi mă simt în siguraţă fiindcă

„Cine poate să-l privească? Cine poate să-i străpungă nasul cu un lanţ?”

imagine: Gregory Colbert