Răsturnarea




De-abia răsturnând răsturnarea lumii ajungem la imaginea originară. Aşa a spus bătrânul cu guler de zăpadă ciufulită şi baston din zahăr ars.
Corăbierul s-a uitat lung la gura din pieptul bătrânului şi a dat din umeri aşa cum se mişcă norii din lână de oaie în vârtejul visării lupului.
Gura asta nu e altceva decât o mandala pe care-o am dintr-un mandarin decojit,
din oraşul cofetarilor care preferă desertului praful stelar îndulcit.
Din nou corăbierul s-a clătinat
precum coada lui Ouroboros când răspunde profetic şi neîntrebat.
Atunci, între două arcuiri de balenă, luna a coborât în Ocean,
Iar privirea vâslaşului, aflat acum în cerul cu ape de cristal,
aluneca spre lume ca pe un tobogan.
„Ceea ce este mai jos este precum ceea ce este mai sus şi ceea ce este mai sus este precum ceea ce este mai jos”
a mai spus bătrânul scafandru, al cărui piept se prefăcuse într-un instrument de suflat din abanos. 




tablou: Alexandre Jansson

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu