Dermelinii aveau cozi de argint în loc de inimă

Poezia mea a apărut în revista TRAutor (sub egida ICR Bruxelles), lansată în cadrul Festivalului internaţional de poezie de la Sibiu. La secţiunea poezie mai apar Ana Blandiana, Ofelia Prodan, Daniel D. Marin, Constantin Dragoş.
Mulţumiri pentru găzduire, pentru traducerea şi ilustraţiile minunate. 
Felicitări cu asupra de măsură (o măsură rotundă şi muzicală) Simona Degeratu şi întregii echipe pentru crearea acestui spaţiu trautorial. Mai jos sunt paginile din revistă:

Dermelinii emigranți aveau cozi de argint în loc de inimă.

Întindeau lumina în tăvile cu aluat de stafii zglobii dospite la soare

Apoi se răstigneau, mâinile erau prinse în scorțișoare și cuișoare,

Însă, dintr-o eroare, din piepturile lor se revărsau ape,

Ieșeau luciri de pești din creierul cu mirodenii adormitoare,

În prezentul închipuit le ghicea o neiscusită cititoare.

Antropologul cu un picior de sticlă în care a fost ascuns un mesaj aruncat pe mal

rostea un descântec când vedea că aluatul nu se coace și se adâncește abisal.

Dar chiar atunci băuse un ceai kowsky cu plante dintr-o stepă unde lupii dansau step în costum de baie din blană de oaie

(să nu mai spun că totul se întâmpla pe când paznicii lacului erau cu îngerii de gheață între cele două războaie).

Astfel antropologul răgușise precum un fluture prins în borcanul cu magiun din frigider.

Unul dintre dermelini, din cuptorul încins, spunea ceva despre o descreștere a Cofetăriilor și Visătoriilor dintr-un altfel de cer.

Cum că numai asta i-ar putea mântui după răstignire.

Se făcuse noapte ca într-un colier la gâtul unui călător rătăcit.

Somnul își rostogolea copii orfani spre felinare cu lumina de sare.

Cu toții erau prinși între razele din orfelinare.

Chiar atunci antropologul și-a vărsat ceaiul pe picior.

Sticla din el s-a transformat într-un uriaș vizor

prin care ajungea până în cămara furnicii cofetărese.

A luat de acolo un desert rostogolit prin zăpadă.

Dermelinii nici nu au apucat bine să-l vadă,

că trupul a început să se refacă din cusături pudrate cu doctorii din cristale de nea.

Totul ar fi fost bine dacă unuia dintre ei ochiul de sticlă nu i se vedea.

Antropologul a crezut că e o oglinjoară desprinsă din picior.

S-a învârtit prin aerul ca un marsupin licoros, o viziune de ceață se lipea de el ca o dulceață de scoicile din os.

Nu mai știa dacă devenise pește sau un visător întors pe dos.

Oricare variantă era dezastruoasă fiindcă el doar într-un corp cu zmeie îmblânzite cu leucoplast se simțea acasă.

Numai bine că dermelinul și-a scos pupila și a aruncat-o într-un ochi de apă.

Amândoi au sărit după ea, dar numai antropologul putea înota, cântând așa:

„Sunt pește de acvariu, pește într-o cadă cu pene și balerine foarte puțin lumești.

Când mă umplu cu dorințe sunt o balenă curcubeu plină cu lumânări urieșești.

Sunt un carusel cu solzi fără izbânda unui golf în evoluție.

Plonjarea spre înalt mi-a arătat latura mea acvatică. Sunt umbra unui căluț de mare în disoluție.”

Les dermelins immigrés avaient des queues en argent à la place du coeur.

Dans des moules, ils étalaient la lumière sur la pâte de fantômes joyeux, laissés reposer au soleil

Puis ils se crucifiaient, les mains entravées par des clous de girofle et de la cannelle,

Mais suite à une erreur, de l’eau jaillissait de leurs poitrines,

Des reflets de poissons émanaient de leurs cerveaux aux épices lénifiantes,

Une voyante maladroite devinait leur présent imaginaire.

L’anthropologue à la jambe en bouteille qui recelait un message échoué sur le rivage

faisait des incantations pour la pâte qui ne levait pas mais s’abîmait immensément.

Il venait de boire une tisane kowsky aux plantes d’une steppe où les loups font la danse à claquettes en maillot de bain en peau de mouton

(pour ne pas dire que tout cela se passait lorsque les gardes du lac traînaient avec les anges de glace entre les deux guerres).

Ainsi, l’anthropologue s’était égosillé tel un papillon pris dans le pot de confiture du frigo.

De l’intérieur du four chaud, l’un des dermelins disait quelque chose à propos de la chute des Pâtisseries et des Usines à Rêves d’un autre ciel.

Comme quoi c’était la seule chose qui pouvait les sauver après la crucifixion.

La nuit rappelait l’obscurité enfermée dans le collier suspendu au cou d’un voyageur égaré.

Le sommeil roulait ses orphelins vers des lampadaires à la lumière de sel.

Ils étaient tous piégés entre les rayons des orphelampadaires.

A ce moment-là, l’anthropologue a renversé le thé sur sa jambe,

Dont le verre s’est transformé en un énorme trou béant

qui s’ouvrait sur le garde-manger de la fourmi pâtissière.

L’anthropologue y a pris un dessert roulé dans la neige.

À peine les dermelins l’ont-ils aperçu,

que son corps a commencé à guérir sous l’effet des sutures saupoudrées de remèdes faits de cristaux de neige.

Tout aurait pu bien se passer si l’oeil de verre de l’un des dermelins n’avait pas pointé.

L’anthropologue a cru que c’était un débris de miroir s’étant détaché de sa jambe.

Il a tourné sur lui-même dans l’air liquoreux; une apparence brumeuse l’engluait, telle une confiture collée aux coquillages de nacre.

On ne savait plus s’il était devenu un poisson ou un rêveur indisposé.

Et l’une et l’autre lui étaient désastreuses, car il se sentait chez lui seulement dans un corps de cerfs-volants apprivoisés grâce à des bandelettes de sparadrap.

Mais voilà que le dermelin a retiré subitement sa pupille et l’a jetée dans une flaque d’eau.

Ils ont tous les deux sauté la récupérer, mais seulement l’anthropologue savait nager. Il chantonnait:

« Je suis un poisson d’aquarium dans une baignoire remplie de plumes et de danseuses de ballet qui n’ont pas l’air de ce monde.

Quand je me remplis de désirs, je suis une baleine arc-en-ciel truffée de bougies gigantesques.

Je suis un carrousel recouvert d’écailles, privé du triomphe d’un golf en pleine mutation. 

Le saut en hauteur m’a fait découvrir ma vocation aquatique. Je suis l’ombre d’un hippocampe en dissolution. »

Iarina Copuzaru (1982) est poétesse et professeur de guitare. Elle a suivi des études de sciences politiques à l’Université Babeș-Bolyai de Cluj-Napoca (Roumanie).

Avec le musicien Andrei Roşulescu, elle a composé des poèmes audio pour des albums de jazz: Des haras de sons semblent sortir de ma poitrine ( Herghelii de sunete îmi ies din piept, 2009), Onirojazz (2011), Mlle Miller était extrêmement étrange ( Domnișoara Miller era nespus de ciudată, 2014). Iarina Copuzaru a publié dans de nombreux magazines littéraires de Roumanie: România literară, Actualitatea literară, Hiperyion, Argeș, Luceafărul literar, Egophobia, Litere, Adevărul cultural, Revista nouă, Dimineți literare.

Elle a fait partie du projet international 

MARGENTO graph poem (live sampling by Chris Tănăsescu), dans l’esprit de jam sessions, avec la participation de poètes et écrivains des quatre coins du monde.

Elle a co-écrit avec Andrei Roşulescu trois livres d’initiation à la guitare: Introduction à l’étude de la guitare électrique (Introducere în studiul chitarei electrice, 2009), La guitare pour les débutants (Chitara pentru începători 2010), Apprenez à jouer du jazz à la guitare (Învață să cânți jazz la chitară, 2012).

Iarina Copuzaru a également écrit la prose symphonique pourguitare et orchestre de jazz Jeunesse-sans-Vieillesse-et-Vie-sans-Fin était une jeune fille au long cou, étudiante en beaux-arts (Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte era o fată cu gâtul lung, studentă la arte) sur la musique composée par Andrei Roşulescu.

Le poème avant-gardiste Les dermelins immigrés avaient des queues en argent à la place du coeur… (Dermelinii emigranți aveau cozi de argint în loc de inimă…) a été présenté sur la scène de la Capitale culturelle européenne Mons 2015, lors de l’installation interactive, surréaliste EU Space Invaders, conçue par l’artiste visuel István Szakáts et accompagnée par le guitariste de jazz Andrei Roşulescu. Le texte d’Iarina Copuzaru vise à accroître la sensibilisation à la question des immigrants hors UE: