Caladria

 

 

     Caladria e o pasăre care abia după 6 ani pleacă din cuibul ei construit cu mici fâșii din noaptea polară. Bolnavii a căror umbră devine imprecisă și din ce în ce mai absentă o cheamă pentru a afla dacă or să scape de moarte. Mai întâi, pe aripile din file de foi albe apare scris diagnosticul. Apoi Caladria începe să cânte, timp de  4’33’’, o liniște deplină și profețitoare. Dacă pasărea îl privește pe cel bolnav în ochi, e un semn cert de vindecare, iar dacă privirea ei e pierdută, spre o câmpie suspendată între ape și ceruri, însemna că zilele lui au fost deja rostite, de către iscusitul logoped, până la capăt.

     În cazurile fericite, Caladria ia boala în sternul ei cu ciucuri din ametist și o duce într-unul dintre mojarele Soarelui, acolo unde notele grave din strigătele de durere sunt mărunțite împreună cu planetele mici, ca niște boabe de piper, pe care ajung coșmarurile copiilor cu alvițe în buzunare. Praful acestor vise fiind lipicios, prinde pentru totdeauna boala în particulele lui.
Foarte rar un coșmar e al unui copil adormit în timpul jocului pe derdeluș, și atunci praful devine alunecos, iar boala cade înapoi de unde a venit.  Exact de acest scenariu cosmic a avut parte bunica mea, diagnosticată cu indigestie   (g)astronomică (provocată de mâncarea unui bucătar ce făcea glume nesărate). Noroc că, după momentul gustării preparatului, bunica ținea tot timpul un praf de sare sub limbă - lucru salvator, pentru că astfel sarea a anihilat efectul coșmarului de pe derdeluș.

     La întoarcere, pasărea a privit-o încă o dată pe bunica și i-a șoptit două cuvinte în limba caladrină. Pe unul din ele mi l-a făcut cadou și l-a așezat cu grijă într-un sertar lustruit cu piatră de ametist. 





tablou: Boris Indrikov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu