marți, 9 mai 2017

Lumea elementelor



Lumea elementelor agățată de tuberculii vineții care îmi apără creierul. Departe de ea, aș intra în acea zonă - la început nedeosebită cu nimic de o nenoricire. Aș denunța claritatea ajustată cu foarfeca de inimi și de păianjeni de bucătărie, și-n locul ei ar rămâne geamul de sticlă aproape de margini, aproape inexistent. Prin el se pot vedea ființe cu-nsușiri de echilibre sau roți. Prin el aerul e o carapace căptușită cu 40 de zile.
Doar lumea incertă și orbitoare, prinsă între omoplați, e adăpost pentru păsări și oameni săraci, o casă cu pereți stacojii sub arșița unei zile nesfârșite.
Deseori intră aici femeia cu tablele de argint la jumătatea corpului, ascunse perfect, fără să lase nimic de înțeles. Dacă te gândești la un lucru pe care l-ai pierdut, pe tablă strălucesc câteva litere din numele tău sau din numele tatălui tău. Numele tatălui are întotdeauna mai puține litere și poate fi uitat ori de câte ori te adâncești prea mullt în tine. Femeia n-a renunțat nicio clipă la figura rece de învingătoare, văd cum îi cresc doua sfere galbene deasupra urechilor, prin ele îi auzi pe cei ca tine din ascunzătorile lor. Acolo merg doi câte doi, soț si soție, mamifer si copac vindecător, și așteptă să-și amintească cineva de ei sau doar să-și imagineze. Lucrul asta nu e pentru cei care stau prost cu memoria, cei care uită și primele 100 de nume ale unei ființe închipuite. 
Când pe pământ se lasă o liniște mare, știu că se roagă deodată cu mine. De 12 ori s-a întors din precauție, înfășurată cu o pânză groasă și aspră, plutea deasupra amănuntelor copleșitoare și îmi explica înscrisul de pe fiecare tăbliță. Aici nu vrea să spună așa cum scrie, aici aerul s-a retras prea mult, aici meșteșugul și pornirile s-au întâlnit într-o septimă, îmi șoptea dintr-o pâlnie multiplicată precum o calamitate iertând numai corpul omenesc. Când am abandonat tot ce era esențial, mi-a apărut printre ierburi înalte și gesturi fixe ca mâna lui Arezzo proiectată pe liniștea notelor solare. În momentele potrivite, spunea ceea ce urma să porți ca o coroniță din tulpini de iriși sau ca sepiile de fum și pergament în jurul privirilor iscoditoare.

Apoi au venit alături de ea femei tânguitoare, copii și mai ales animale de companie pentru care am scos iar foarfeca din sertarul ruginit, ca nu cumva blana lor să mă acopere cu totul.

Apoi dantelaria rețelei aceleia vitale s-a destrămat, am trecut prin ea și am ajuns jos de tot, de unde nu mai puteam privi globul de deasupra ca pe ceva stabil, cu certitudini miraculoase, care te fac să fii îmbrăcat în aur pulsatil și splendid




tablou: Boris Shapiro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu