Peştele ceresc

când n-a mai vrut să respire, din Taraan au venit oamenii albi,

cu pantofii lor făcuţi din carapace de broască ţestoasă mergeau după el pe apele psihice,

apoi şi-au încălţat pantofii din piele de cocor şi l-au purtat, din vis în trezie, în  zbor.

după ce s-a întors din întinderile vălurite, umbla îmbrăcat într-o pasăre neagră,

în buzunare i se ascundea noaptea

- înţelesurile ei erau pentru noi pietre îndepărtate de jad.

acum doarme în lumina purpurie,
fiecare oră îl îmbătrâneşte sute de ani, pielea i se strânge precum un melc cu foițe de chihlimbar,

niciunde nu e liniştit. toate fiinţele de nisip îl strigă la ele,

dar cel al cărui somn e un peşte ceresc nu va înceta să alunece spre sine.