Scrisoare

Adevărul e că nu mai pot să scriu absolut nimic atunci când îmi doresc, şi doar când tonalitatea devine atât de gravă şi bolnăvicioasă, încât trebuie să găsesc repede un mod de exprimare.

Adevărul e că nu mai pot vorbi cu oamenii, şi tot ceea ce nu aparţine stării mele turcoaz e foarte îndepărtat.

Despre adevăr, ce să spun, nu mi-a plăcut vreodată mai mult decât o poveste.

Astăzi, printr-un miracol, nemaifiind o zi molipsitoare ca toate celelalte, am găsit scrisoarea asta inexistentă. Ce bine că parcă nici n-am scris-o eu, ce bine că iubitul meu nu există, ce bine că oamenii, amintirile, întâmplările toate, dar absolut toate, devin puţin câte puţin ireale.

Scrisoare pentru iubitul meu care a fost foarte puţin

Terminasem un curs de croitorie pentru licurici; tu-mi aduceai clienţi cărora le făceam costume şi mănuşi cu sclipici; ţi-am scris de multe ori, dar mi-ai spus că nu-ţi mai aminteşti nimic şi, pe deasupra, nici n-ai existat decât un pic, atunci când îţi pregăteai plecarea dis-de-dimineaţă; eu ţin minte că purtai barba unui călugăr budist, tu ai negat şi mi-ai trimis o poză în care aveai doar mustaţă.

Până la urmă, e o chestiune de percepţie - dacă tu nu ai fost sau dacă ai devenit un unicorn cu lapte şi ciocolată în nopţile când amintirea despre tine era înfometată şi când memoria era alunecoasă precum o zebră nevărgată.

Deunăzi am văzut cum vei veni şi cum îţi vei arunca pe masă o bântuire aleasă dintre sutele de cărţi de tarot pe care le-ai pictat când încă nu muriseşi de tot. Fiindcă tu mureai mult; eu, destul de puţin; ştiu, ştiu, e neplăcută lentoarea într-o activitate care te determină, în viaţă, să mergi numai în spate, spre ceea ce ai fost, spre ceea ce s-a întâmplat, ştiu prea bine, însă pe-atunci nu cântăream lucrurile cu adevărat; credeam că orice fac, înaintez, nu bănuiam acel permanent parcurs recuperat, hai să-i spunem în glumă regres. noroc cu un doctor de fluturi care m-a salvat, punându-mi în piept o glandă de zbor. acum, când vreau să urc, fireşte, tot cobor. dar tu erai înţelept şi negreşit un alchimist. transformai piatra de hotar într-o pulbere aurie pe care-o presărai pe orice vis. şi uite că acum, după ce m-am înţelepţit şi eu, tot mai cred că ne-am întâlnit cândva şi că-mi aduceai licurici pentru desăvârşirea mea în arta croitoriei hainelor îngereşti. nu, nu, te cred când îmi spui că tu nuaifostşinueşti. dar, vezi, am în faţă o carte despre viitorul care s-a petrecut, iar tu îmi pari atât de cunoscut.