Casa fluturilor

Inima ei era un pian lovit cu ciocănele de ploaie,

Locuia într-o cameră cu ferestrele mereu deschise,

Patul de mătase zbura cu ea într-o insulă cu tatuatori

care-i desenau pe pielea albă zăpada sau oceanul arctic,

Tăcea ca şi cum ar fi rostit incantaţii de dragoste,

Gândurile ei erau aprinse şi parfumate de parc-ar fi avut

un creier umplut cu zmeură,

Din jobenul uriaşului sufla păpădii fluorescente

Peste oniromanţii care uitaseră să mai viseze,

Ea era o stafie zglobie, cu buze din cuburi de zahăr

şi urechiuşe pâlpâitore de lăcustă,

Dacă te privea vreodată, ştiai că te afli la jumătatea vieţii,

Iar dacă îţi cânta într-o cheie nelumească

peste puţin timp urma să se închidă pleoapa inorogului

precum, în casa fluturilor, o fereastră.

pictura - Nicoletta Ceccoli