marmenida

Ay, ay, marmenida, luminând ca un lotus într-o cameră goală,

Sub pielea ta se limpezea luna, cerul se scutura de fructele întunecate

Ce melancolică şi arzătoare era îngemănarea dintre noi şi prinsoare

Ce ne mai strângeai la pieptul tău împins în afara lumii, un munte lăptos

Care adăpostea când fiare, când furnici călugăriţe neobosite

Dulci-pişcătoare erau ciocurile tale şi chipurile ce ni se legau de inimă

Ay, marmenida, crezând prea mult în irealitatea ta ca o pasăre blestemată 

să redevină om

Am început să ne imaginăm totul fără tine

Şi uite acum nu ştim ce să le spunem copiilor noştri

Când de întreabă, din priviri, despre ceva care n-a existat niciodată.