Domnişoara Miller

Când adoarme, somnul îi înlocuieşte trupul, 

                                                  

Două vise rămân în locul ochilor,  

Respiraţiile se ghemuiesc în forma inimii,  

Strigătele din coşmaruri se-ntind pe urmele mâinilor 

Şi tot aşa, de ai impresia că nu s-a schimbat absolut nimic,

Că ea e tot acolo, deşi a dispărut pe de-a-ntregul.  

Nu-ţi poţi da seama ce se întâmplă în timpul nopţii,

Fiindcă zâmbetul e un corn de inorog,     

Iar cuvintele gângurite sunt înlocuite de păsări fantastice

Nedesprinse cu totul de pământ.

Însă când deschide ochii e aproape de nerecunoscut;

                                                                        

Atât de absentă încât poţi să juri că a dispărut

                                                                               

Subţire şi deloc strălucitoare,

Sânii pâlpâie, în muzica stafiască, precum două vechi difuzoare,

Timpul ca un bucătar printre norii de conopidă  

Nu mai găseşte în domnişoara Miller nicio firidă.

Ea nu are în lume decât o mână întinsă peste o grădină cu maci,

Când nu doarme e o poveste care se rosteşte cel mai frumos atunci când taci.

tablou: Alexander Jansson