Prima descrierere a mielului vegetal se află în paginile azurii ale
cărţii lui John Mandeville, autor-călător prin oglinzile de aici şi de nicăieri.
Astfel aflăm că planta-miel era făcută din carne, sânge şi oase, iar strălucire
ei reală îi făcea pe lupi să-şi aşeze numaidecât cortul ospăţului.
De asemenea, mărturii despre Borametz (una dintre denumirile
plantei-animal) s-au găsit şi într-o carte evreiască scrisă, în anul
436, de Rabbi Jochanan:
“Claude Duret, of Moulins,
who, in his Histoire Admirable des Plantes
(1605), devotes to it a chapter entitled <<The Boramets of Scythia, or
Tartary, true Zoophytes or plant-animals ; that is to say, plants living and sensitive
like animals>> therein says :
<<I remember to have read some time ago in a very ancient
Hebrew book […] written by a Jewish Rabbi Jochanan, assisted by others, in the
year of salvation 436, that a certain personage named Moses Chusensis (he being
a native of Ethiopia) affirmed, on the authority of Rabbi Simeon, that there
was a certain country of the earth which bore a zoophyte, or plant-animal,
called in the Hebrew ‘Jeduah’. It was in form like a lamb, and from its navel
grew a stem or root by which this zoophyte or plant-animal was fixed, attached,
like a gourd, to the soil below the surface of the ground, and, according to
the length of its stem or root, it devoured all the herbage which it was able
to reach within the circle of its tether. The hunters who went in search of this
creature were unable to capture or remove it until they had succeeded in
cutting the stem by well-aimed arrows or darts, when the animal immediately
fell prostrate to the earth and died. Its bones being placed with certain ceremonies
and incantations in the mouth of one desiring to foretell the future, he was
instantly seized with a spirit of divination, and endowed with the gift of
prophecy.>>” (The vegetable
lamb of Tartary: a curious fable of the
cotton plant, Henry Lee)
Dintr-un tratat medieval aflăm că Borametz avea ochi, urechi şi tot
învelişul anatomic al unui miel, că era acoperit cu lână - folosită la
fabricarea hainelor -, că avea gust de peşte, iar sângele lui era dulce ca
mierea. Pulberea obţinută din oasele animalului vegetal, dacă era înghiţită cu câţiva
stropi din ploaia de noapte, vindeca insomniile, iar sângele rodiatic, înmulţit
cu roua de primăvară, trata apatia şi visarea rostogolită – denumire dată melancoliei.
Și Leibniz a fost interesat de mielul-plantă. Zicea ca o astfel de entitate compozita arăta că între specii există o perfectă continuitate. Că nu există rupturi între ele. De la plantă la miel nu se face un salt :)
RăspundețiȘtergere
Ștergere:)
(iar daca, asa cum s-a scris, vocea mielului vegetal - ranit fiind - era acuta precum un cioc de pasăre deasupra munților, atunci totul s-ar fi ramificat intr-o noua specie muzicala, anume borametzosoprana).
și fiindcă mi-a placut teoria, o să beau o li-monadă în cinstea lui Leibniz :)
:)
Ștergere