poemul pe care mi-l spun numai mie

e un cuţit între noi
cu două capete tăioase
de oriunde am începe
simt cum se scurge sîngele pe mîini

văd resturile iubirii agăţate
ca o copilărie căreia i-am sfîrtecat intestinele

sub bătăile inimii stau
le-aud - pietre aruncate în apă -

somnul are miros de săpun
întinde hainele mele decolorate pe frînghie
s-au lărgit atît de mult
încît îmi închipui că eşti lipit de mine
şi sîngerarea e imposibilă
ca şi cum am fi dintotdeauna doi morţi
pentru care doar dragostea

tablou: Jaroslaw Kukowski