între ferestrele îngheţate atârnă o sfoară
puţinii rămaşi se prefac că ştiu doar despre frig şi uitare
îmi ocolesc privirea
eu mai tare apăs cuţitul îmi crestează carnea
nu scot niciun cuvânt
deşi aş putea spune multe mai ales din revoltă
nodurile se strâng în jurul gleznelor durerea împinge trupul spre mine
pe masă era fără suflare iar noi pe altă masă mâncam în bucătărie
voiam să se termine
nu neapărat circul
cât suferinţa de-a nu fi ajuns până acum la capăt
afară copiii mă strigă pe numele de păpuşă întoarsă cu o cheiţă ruginită
îi las să-mi vadă doar ochii
cel stâng în loc de gură cel drept în loc de Dumnezeu
nu e nimeni
o bicicletă uitată în spatele casei
şi cuibul unde stăteau şoarecii albi
odată-i ţineam pe umăr
plecam aşa în căutare de oameni.
Cand l-am pierdut pe papa, m-am scuzat ca avusese un stil de viata dereglat ce i-a scurtat drumul, bombardandu-se cu tigari si uitari. Acum stiu ca multe ni se datorau si ca nu poti creste patru copii cu maman decat fumand. Grav e ca am luat-o eu in primire si, mai mult, am o mandra care-i seamana. Incep sa-i seman lui papa in solutiile proaste. Desprinderile nedrepte nu pot fi intelese, dar cele drepte sunt de dorit. Asa am facut pana acum si, din pacate pentru timpul scurs, o voi mai face. Altfel, risc sa intretin doar vicii lipsite de compensatia vreunui talent (asta daca vreo creatie ne merita viata). Condoleante.
RăspundețiȘtergereÎmi dau seama cît de profund te-a răscolit totul, pe tine o atît de fină şi sensibilă observatoare şi străvăzătoare dincolo de aparenţe. O bicicletă uitată în spatele casei, purtînd încă ceva din prezenţa dispărutului, iată unul dintre versurile cele mai pline de dezolare pe care le-am citit vreodată...Dar o să vezi că timpul cicatrizează orice rană şi tot el deschide altele la o nouă dispariţie. Ştiu, viaţa e uneori atroce...
RăspundețiȘtergere...mulţumesc amîndurora (şi pentru încurajări, şi pentru destăinuiri - care şi ele, la rîndul lor, pot da curaj).
RăspundețiȘtergeream şi participat la desfăşurarea feliată şi sadică a unor obiceiuri (nici nu vorbesc despre ele, să nu le mai urmeze nimeni). asta pe lîngă prostul obicei de-a muri al celor apropiaţi...