miercuri, 2 februarie 2011

Lacătul


iarna asta – imensă plantaţie de bumbac
stau lângă trupul pe care l-ai lăsat în urmă
din cântecul meu ies scântei ca din roţile unui tren
unde s-au urcat toţi copiii ce vor să viziteze
cimitirul păsărilor cu ciocul lipit de cer

tu mă ştii vesel ca un râs devorat de corbi
eu n-am îndrăznit să rostesc decât cuvinte mai puţin adevărate despre mine
fiindcă cine sunt eu s-aduc tristeţea
în casa celor care m-au primit şi m-au îmbrăcat cu haine largi pentru a lăsa loc viselor să se-mplinească

în dimineaţa aceea sărbătoream o oarecare vârstă
am mers împreună la crescătoria de lebede
mi-ai oferit un lacăt ce se deschidea cu orice cheie
ce-aş fi putut face atunci cu un înger
când nu ştiam cum să-i iau mâinile de pe ochi
de-abia mai târziu am văzut
în spaţiul alb şi gol mi s-a părut că te apropii
ca la un priveghi

deşi n-am spus nimănui despre felul în care m-ai chinuit
te-ai întors într-un final cu spatele şi ai plecat
te-am mai văzut o dată pe un câmp
(mergeam spre oraşul fără gară)
te rostogoleai ca un bezmetic înfigeai ace
într-un om de zăpadă
nu m-am putut stăpâni şi-am scos un ţipăt de bucurie
în buzunar strângeam lacătul
căruia demult îi schimbasem încuietoarea.

2 comentarii:

  1. Ma bucur mult, Iarina, ca ati revenit! Astept poeziile Dvs.

    RăspundețiȘtergere
  2. a... ce bine e cînd sunt întîmpinată! :)
    mulţumesc mult

    RăspundețiȘtergere