miercuri, 14 decembrie 2011




venise timpul perfecţiunii
vântul fuma firişoare de păpădii
eu mergeam pe graniţa spiralată
printre rămăşiţele oamenilor de zăpadă
de altă naţionalitate
căutam gazela perfectă
ale cărei intestine aveau să fie corzile unui contrabas

de aici înainte totul a fost potrivnic
a trebuit să pun în ghips picioruşul care fixează
lucrurile în nisipul mişcător
până şi notele se loveau de pragul partiturii
şi leşinau înainte de orice cântec
un sunet mai firav a oscilat între două secunde*
până a intrat în comă*
ceea ce a prefăcut muzica într-un creier invelit în licurici
prea repede stingându-se în pumnul dezarticulat al unui uriaş debil
au venit specialiştii focului şi ai apei
s-au certat îndelung pentru cauza nedreptăţii
primii spuneau că pompele lor sunt psihopompe
cei din urmă vorbeau despre ploaie
ca despre transpiraţia soarelui
într-un final m-am culcat pe urechea interioară
de la presatul fără milă al somnului
n-am mai auzit nimic
nici chiar strigătul uraganului expectorându-şi plămânii
pe lângă mine a trecut o gazelă
s-a întors aruncându-mi o coadă înfoiată de ochi
şi mi-a cântat ceva într-o limbă îngerească
la început din cauza surzeniei am crezut că animalul e mut
apoi prin nişte conducte ce leagă astrele
de corpurile pământeşti căzătoare
a ajuns la mine întâmplarea melodioasă
spălată pe margini cu ceai de sunătoare
şi tăvălită prin vocale crocante
ce mi se spărgeau între dinţii de lapte praf
şi cum nu exista vreun supravieţuitor al acestei prelungiri
neomeneşti
am murit mi-am spus
dar pentru că n-am auzit din prima
am murit doar pe jumătate
am murit pe muţeşte
am murit leneveşte
hoţeşte
nelumeşte
şi aşa au rămas toate acestea de atunci
neînţelese
splendidegroteşti
de-o palmă
de-un şchiop
de-un zâmbet prevestitor 
potrivit peste lucrurile triste



3 comentarii: