Vasi navolna

Vasi navolna a rostit bătrânul călugăr cu barba jumătate albă, jumătate neagră,

cu un ochi dizolvat în întuneric,

călugărul care ştie cum să dea viaţă lucrurilor aflate dincolo de inimă.

Mi-a vorbit apoi despre focul mijlociu, despre hrana digerată de păsările din stern şi despre tine.

Am închis ochii, am adunat căldura de la trupul lui argintiu

şi am alunecat prin încăperile pe care mi le pregătise cu mult înainte.

Cel ce numai el ştie care e adevărata culoare a lucrurilor mă aştepta învelit într-un cearşaf, cu braţele pline de fluturi care povesteau într-o limbă interioară.

Mi-a arătat un gol straniu, un gol prin care poţi trece ca prin cuvântul unui înger, şi o carte comestibilă. În cea de-a doua cameră am văzut litera care te fereşte de pericole, iar în cea de-a treia mă aşteptai tu, şi mort, şi viu, preparând un fluid fin din particule de mirare şi de ceaţă.

Am luat în grabă cartea şi m-am trezit într-o mânăstire albă. Se pregătea un ospăţ în cinstea cuiva plecat într-o călătorie care te învaţă să deosebeşti umbrele însoţitoare de cele iscoditoare. M-am aşezat la masă şi am început cu toţii să mâncăm din paginile cărţii. Puţin câte puţin, golul care ne cuprindea ne făcea atât de fericiţi, încât plecam, rând pe rând, în acea călătorie fantastică. Unii dintre noi nu se mai întorceau,

iar despre ei, călugărul înţelept ne spunea că ne vor scrie în limba cunoscută pe pământ şi în cer.Vasi navolna i-am răspuns şi noi, mai trişti ca nicicând, fiindcă afară ne aştepta câte un iubit din cealaltă jumătate a stărilor, căruia nu-i puteam arăta decât o carte cu paginile albe.