De la memoria sunetelor la alfabetizarea şi universalizarea lor





 



 În secolul al XI-lea, călugărul benedictin Guido dArrezo  a desenat mâna armonică, un procedeu mnemotehnic prin care se putea învăţa mai uşor sistemul de sunete (creat de același G. d'Arezzo).







În 1827, François Sudre a inventat sistemul Solresol pentru a crea o punte de înţelegere între oamenii de pe întreaga planetă. Prin intermediul sunetelor muzicale s-a încercat construirea unui alfabet comun, a unei limbi în care oamenii, de diferite naţionalităţi, să poată comunica.
Cele şapte note pot fi folosite fie în scris fie cântate fie substituite prin cele şapte culori ale curcubeului sau prin degetele de la mâna dreaptă; astfel, ar fi fost o limbă înţeleasă chiar şi de orbi sau de surdo-muţi.
În ideea în care limba Esperanto voia să apropie între ei oamenii, aşa şi Solresol reprezintă o încercare de universalizare.
Cu siguranţă, spun eu, a fost concepută ca o limbă uşor accesibilă muzicienilor, fiindcă oamenii, într-un număr foarte mare, nu disting nominal sunetele; sau, generic, se adresa exclusiv acelora care aveau ureche muzicală.
Principiile de funcţionare ale limbii Solresol se axau pe denumirile notelor care, combinate şi răsturnate, formau cuvinte şi familii de corespondenţe; contrariile erau formate prin inversiune (Ex: mi sol înseamnă bine, iar sol mi se traduce prin rău); Gama Do e consacrată omului cu toate calităţile sale intelectuale, morale, fizice etc.; Re – lucrurilor ce ţin de gospădărie; Mi – acţiunilor şi defectelor umane; Fa – zonei rurale, călătoriilor, războaielor, marinei; Sol – artelor şi ştiinţelor;  La – industriei şi comerţului; Si – guvernului şi administraţiei; fiecare gamă şi tonalitate cuprinde mai multe domenii decât cele scrise aici; pentru parcurgerea tuturora e necesară lectura cărţii.
Solresol a avut multe minusuri, drept dovadă nu a putut fi folosită, dar proiectul lui Francois Soudre a fost apreciat de Institutul francez şi de multe nume rezonante în acea epocă.

Poate această temă va fi completată de un improvizator dăruit cu frenezia fonică şi fonetică şi vom avea, în viitor, o limbă muzicală ce ne va învăţa (atât pe muzicieni, cât şi pe ascultători) nu numai să comunicăm, ci să şi gândim muzical. Astfel, cine ştie, vor fi suficiente partiturile pentru a auzi în minte compoziţia respectivă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu