bunicul Alfeso






era o casă pe jumătate inundată de râul nehotărât
cu poveştile lui din avale şi din a-monte cristo,
un adăpos
pentru 1001 de nopţi albite pe margini
şi pentru marionetele pe care maică-mea,
învăţătoare în satul acela nenumit,
mi le aducea de la şcoală;
iniţiată în prefacerea ludică a cârpelor
şi-n prepararea unor substanţe care puteau crea
o existenţă de sine stătătoare şi puţin umblătoare
(de altfel, prima combinaţie alchimică reuşită în copilărie),
am început să croitoresc părţi din interiorul meu dantelat,
să le rup,
să le disloc,
pentru a scoate la iveală un spaţiu deplin,
unde urma să-mi depozitez amintirile imaginate;
a trebuit să înlătur straturile de mâzgă,
fildeş,
piele încăpătoarere pentru somn
şi neîncăpătoare pentru visuri,
chiar şi locurile lipsă
şi să mă bandajez cu o fâşie de material
(nu pentru a mă imita, ci pentru a-mi face un prieten imaginar independent de
experienţele şi de poveştile mele);
am construit astfel o marionetă din cârpe,
paie,
nisip,
petale de crin şi trandafir,
frunze de bujor,
zahăr brun şi piper;
am obţinut în final o proiecţie acaparatoare
de caracteristici umane,
a cărei menire eram nerăbdătoare s-o aflu;
prima păpuşă căreia i-am dat viaţă s-a numit Alfeso;
era mai mult un bunic, şi nu un copil de vârsta mea,
de la care aşteptam învăţături şi sfaturi;
nu căutam ceea ce deja ştiam, ci voiam să aflu lucruri
la care nu mă gândisem până atunci,
iar când acestea s-ar fi epuizat, nu mi-ar fi rămas de făcut
decât să distrug acest sfătuitor,
urmând să construiesc altul şi altul, la nesfârşit;
într-o zi din vacanţa de vară, în timpul unei plimbări cu Alfeso
prin satul bunicilor, mi-a dezvăluit că viaţa lui e un dezastru
şi că ar vrea să se sinucidă;
eu i-am propus un schimb convenabil
de semiviaţă
şi semimoarte:
să-l agăţ de sârma de telegraf ce traversa drumul
şi să-l ţin suspendat câteva ore pentru a se convinge
dacă existenţa lui merita sau nu continuată;
l-am legat de o sfoară foarte lungă,
am trecut-o peste sârma folosită deseori de porumbeii trapezişti
şi m-am ascuns după gardul ce împrejmuia casa;
în momentul în care m-am plictisit, i-am dat drumul,
însă tocmai atunci a trecut o maşină,
iar bunicul meu împăpuşat a aterizat pe capota acesteia,
speriindu-l îngrozitor pe şofer, care a coborât urlând,
crezând că a făcut accident;
după ce s-a dumirit că e vorba de farsa unui copil poznaş,
l-a luat pe Alfeso în braţe şi au plecat împreună;
m-a bântuit multe zile gândul că străinul ar putea afla totul despre mine din
povestirile păpuşii pe care o lăsasem în viaţă;
după o săptămână, şoferul - despre care am aflat atunci
că e o cunoştinţă a bunicului –
a venit pe la noi cu nişte documente indescifrabile
şi, când discuţiile erau mai aprinse, s-a întâmplat grozăvia:
cum traversam camera cu un făraş plin cu jar
pentru a-l duce în grajd să descopăr vaca nărăvaşă,
m-am împiedicat, iar hârtiile au luat foc,
declanşând un scandal de proporţii
pipărat cu ameninţarea vătraiului vrăjitoresc;
invitatul nostru a alergat ca ars spre maşină
şi s-a întors cu Alfeso,
aruncându-l peste flacăra dulceag fojgăitoare;
prima reacţie a fost să mă arunc după el, să-l salvez
(deoarece putea simţi arsurile, fiind încă viu după închipuirea mea),
însă m-am stăpânit, gândindu-mă că va fi descoperit
actul suicidal-ghiduşăreasc înfăptuit cu o săptămână în urmă;
aşa mi-am văzut marioneta jupuită de urmele realului;
cu ultima suflare a reuşit totuşi să-mi spună
că acolo sus, pe sârma de telegraf, a luat decizia
reîntoarcerii în lumea din care venise. 





4 comentarii:

  1. Cât m am bucurat sa l revăd pe mexican!Tu,Iarina,esti o minune!

    RăspundețiȘtergere
  2. Cât m am bucurat sa l revăd pe mexican!Tu,Iarina,esti o minune!

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu il căutam pe African dar am dat de el...❤️

    RăspundețiȘtergere
  4. salutări iarinice și jucăușe! :)

    pare-se că e o întâmplare cu tâlc ludic, dar și profesional: când păpușăreasa-vrăjitoreasă îl găsește pe mexican prin cotloanele încifrate ale internetului :)

    iar Africanul (pe care l-ați mânuit în cheie magică) apare în primele poze pe care le-am pus pe pagina mea de ghidușii:
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=210891449007141&set=pb.100002588631981.-2207520000.1453544425.&type=3&theater

    :)

    RăspundețiȘtergere