Febra




Febra îmi dă târcoale

Îmi face cu ochiul de sticlă

Mama e îngrijorată din cauza unor apariţii supărătoare

Ceva între mine şi invizibil

Cum adică să intri într-un spaţiu strâmt care te-aşteaptă de mult
chiar dacă totul nu e decât o câmpie nemărginită?

Din cauza întrebărilor mele sunt ţinută la pat

Termometrul stă la subraţ ca un puroi cu ulei de migdale

Sunt îndrăgostită de o suferinţă lipicioasă

Iar când spun lucrurile astea mama formează un număr

La telefonul meu de plastic:

"Alo, alo, urgenţele pentru jucăriile în delir? Da, are părul acoperit

cu o coajă de castană, da, are ochii roz, vocea prinsă într-un stup

de albine. Cum? Ce aţi spus? Nu lucraţi astăzi fiindcă e sărbătoarea 

păpuşilor rase în cap?”

Eu încep să râd dezlânat şi liniştitor

Şi toată lumea adoarme

Cum adică să pleci atât de departe încât nimeni din cei cunoscuţi să
nu mai audă decât o pleoapă de unicorn închisă greu peste soare?




4 comentarii:

  1. Viaţa e un mic delir circumscris altuia mai mare, circumscris altuia şi mai mare...În ea sunt şi mărginirea şi nemărginirea. Poeziile tale, cu toată tenta lor jucăuşă, ca o nevoie permanentă de copilărie, sunt de fapt atît de triste şi de adînci. Sper că nu eşti nici tristă, nici bolnavă...

    RăspundețiȘtergere


  2. într-adevăr, „mărginirea şi nemărginirea”, aşa e.

    nu, în mod concret nu sunt nici tristă, nici

    bolnavă.

    dar (aşa cum, de fapt, intuieşti), în alt mod, unul însoţitor şi trist (dar nu bolnăvicios), stă lângă mine o febră – a lucrurilor şi mai ales a întrebărilor. febra întrebărilor e şi tristă şi călăuzitoare şi jucăuşă (iar acest ultim aspect e salvator, cel puţin pentru moment :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna muzica si poezia de pe acest blog. Ludica si sprintena.

    RăspundețiȘtergere