Pe-atunci
mama avea părul din fire de ploaie
Aştepta
să fie născută de-o carte
Bine, dar asta înseamnă c-o să rămân orfan, îi spuneam
Ea
sughiţa încet ca-ntr-un balon de omăt
Umerii
i se dezlipeau şi-mi cădeau în palme
Mai stai cât să-nţeleg ceva din ceaţa asta lăptoasă
Însă
am văzut cum i se rostogoleau ochii
Printre
jucăriile cu cheiţă
Creierul meu nu mai are nevoie de niciun gardian
Creierulmeunarenevoiedegardian
Naidragedeioveneranuemlureierc
Scriam
pe o lentilă de ochelari în care se prefăcuse mama.
tablou: Pamela Dzaet Hill
Salut! Ce mai faci? Mă bucur să te citesc din nou, inventivă ca întotdeauna...
RăspundețiȘtergere
RăspundețiȘtergeresalut, Silvia! mă bucur că mai treci pe aici, prin blogolumea când ascunsă, când cu corniţe de melc :)
(acum suntem într-un orăşel eteric, cu baloane de săpun şi cu alviţă; ne străduim să construim o aqua guitar cu apă din dunăre. ne jucăm pe săturate, asta e de fapt :)
dar cred că şi starea ta e de muzichie,
fiindcă am văzut cum scrii despre o simfonie liliachie :)