tăcerea

dincolo urlau animalele ni se dădeau fotografii cu fiecare dintre ele
fobiile erau studiate atent şi de multe ori eu picam cel mai prost
nu ştiu cum se făcea dar la toate şedinţele aveam haine albastre




stăm în jurul unei mese cu scaune insuficiente
cînd întîrzii mă plimb prin cameră mă aşez la fereastră
numai să nu se vadă disconfortul
poate de-aceea prefer să ne adunăm în lift
cel puţin acolo avem aceeaşi ţinută
domnul înalt scoate un iepure dintr-o pălărie ponosită
noi spunem că da noi spunem că e cum nu se poate mai bine
deşi rîdem cu lacrimi după ce se termină întrunirea
atunci vine colectorul de apă şi ne taxează în funcţie de transpiraţie
de plîns uneori plătim şi pentru visul ca un pahar cu picior
fiindcă nu se ştie unde se răstoarnă
în care din noi


stînjenitor e cînd suntem închişi pe rînd într-o cabină telefonică
neavînd pe cine să sun mă prefac minute în şir că vorbesc
la ieşire sunt atît de şocată de veştile primite
încît nu pot să povestesc nimic
şi toţi mă privesc în tăcere.

tablou: Steven Kenny