Invizibilul

Aveam în casă o făptură invizibilă,
Treceam cu grijă pe lângă locul unde ştiam că se află,
Vorbeam mai tare între noi, să ne audă.
Copiii se întrebau dacă „domnul” o să le-aducă ceva de Crăciun,
Bunica îi făcea cozonaci cu seminţe de rodii,
Însă mie îmi era frică să fiu privit tot timpul de acea stranie absență,
Aşa că într-o zi l-am izgonit.
S-a adunat lumea, plângeau toţi din cauza unei singurătăți nerostite;
Bunica a postit 70 de zile, până i-a crescut o aripă din omoplatul drept,
Bunicul s-a lăsat de băut şi s-a apucat de mâncat
(în trecut doar gustase cândva un măr aurit, cu miezul stricat),
Fratele meu s-a îmbrăcat în haine călugăreşti
Şi s-a baricadat în pod, unde nu a primit pe nimeni
Până ce mama l-a născut a doua oară.
Nu înţelegeam de ce se întâmplă toate astea
Și am plecat să-l caut pe individul făra umbră.
Pe măsură ce mergeam, îmi dispărea câte puţin din trup.
La capătul oraşului nu mă mai reflectam în nimic
Aşa că m-am întors acasă,
M-am aşezat într-un colţ al camerei şi dintr-o dată toată lumea s-a înveselit,
Bunica a făcut din nou cozonacii ei cu ingrediente vindecătoare,
Fratele meu a coborât, smerit si tânăr ca un pui de simurg,
Iar bunicul şi-a turnat puţin lichior de stele.
Nimeni n-a mai întrebat vreodată de mine;
Am fost întotdeauna omul invizibil de care toţi ai casei se bucurau nespus.

tablou: Marilyn Raffii