Sutele de voci ale lui Jacob

 
Nimic bun nu prevestește luciditatea

Ademenitoare pojghiță sub care cineva

Cântă cu sutele de voci ale lui Jacob

 

Mai adumbrită, cu atat mai aproape        

De capătul orașului. Te-ai mirat de inima din mijlocul străzii din care ies

Zebre negre - cum altfel separi granițele spațiilor milimetrice

 

Ai făcut ocolul ai intrat sub pământ

Ce muzică iese la suprafață 

Odată cu mâinile tale care se-ntind

Până la casa noastră

Ca în seara aia din '90 când toți dansau 

În sala de la Turn și noi 

Urcaserăm pe acoperișul hotelului 

Frate-miu a pus caseta pe care ne-am certat până acolo

Și tu ai spus gata asta e totul

Să stăm așa și să ascultăm

Și ni s-a părut că vocile se-aud

De undeva de jos

Din asfaltul ca un păr pe care cineva

Îl trage la nesfârșit de sub roțile tramvaielor

De sub firava aia lumină.